sediul-PNLÎncă înainte cu mult de alegerile europarlamentare, chiar de la înființarea Uniunii Social Democrate, pe fațada sediului PNL din Giurgiu tronează un banner cu inscripția „Antonescu președinte!”. După alegeri, ca urmare a rezultatului dezastruos obținut de partidul său, Crin Antonescu a renunțat la funcția de președinte de partid.

Mai mult, în grupul liberal, nici nu se mai pomenește de o eventuală candidatură a acestuia la cea mai înaltă funcție în stat, cotat cu șanse de a intra în luptă fiind, acum, cel care i-a luat locul: Klaus Iohannis.

Se pare că informațiile acestea nu au ajuns încă și la liberalii din teritoriu, în speță cei din Giurgiu. Sau, poate, Mustățea, luat de val pentru a-și păstra scaunul (deja șubrezit), încă mai crede în basme!

Așa că, în aceste condiții, le transmitem noi că cel al cărui chip este expus ca o icoană la care să se închine membrii de partid, iar individul pe care îl reprezintă nu mai înseamnă, demult, nimic, nici pentru partid, cu atât mai mult pentru țară.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here