pix ieftinLa ultima ședință de Consiliu Județean, Vasile Mustățea și-a întrecut cinismul de până acum. Printre ajutoarele financiare acordate, în valoare totală de peste 120.000 de lei, nu s-a regăsit niciuna dintre propunerile făcute de consilierii social-democrați. În schimb, tot ce – mai – purta „însemnele” liberale, și-a găsit soluționare pozitivă din parte lui Mustățea. În aceste condiții, el uită, sau se preface că uită, de faptul că a fost ales să sprijine TOȚI cetățenii județului, indiferent de culoarea politică, și nu doar pe cei care îi aplaudă nerealizările, pentru că de realizări nu poate fi vorba în cei doi ani de mandat.

Odată cu această decizie, din nou, Mustățea a demonstrat că nu interesele județului și ale cetățenilor lui sunt prioritare, ci numai ceea ce consideră el că îi este de folos. Din nou, Mustățea a demonstrat că TOȚI banii județului, indiferent că sunt sume pentru ajutoare financiare, fie că sunt sume pentru investiții sau pentru echilibrări de bugete, stau în pixul lui. Iar pixul este de proastă calitate și are, de multe ori, mina consumată.

Și, dacă pixul nu vrea să semneze sau să scrie aprobat într-un anumit caz, nu se întâmplă. Cu toate că, de cele mai multe ori, s-a dovedit faptul că nu întotdeauna iese așa cum, de fapt, vrea Mustățea.

În aceste condiții, în tot mai multe medii, chiar și printre liberali, se ia în calcul, din ce în ce mai serios organizarea, cât mai curând, a unui referendum decizional, până nu va fi prea târziu pentru județ și pentru locuitorii lui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here