iohannisSenatorul Sorin Ilieşiu, exclus recent din PNL, i-a adresat o scrisoare deschisă preşedintelui interimar Klaus Iohannis prin care îl acuză că şi-a “asumat fara merit si fara vot postura de presedinte interimar al PNL, precum si cea de candidat optim al asa-zisei drepte unificate, la presedintia României”. Totodată, acesta îi cere să nu sfideze cei 139 de ani ai liberalismului românesc şi nici apartenenta PNL la familia liberală europeană.

 

Domnului Klaus Iohannis – presedinte interimar al PNL

Domnule Iohannis,

Atât domnia voastra cât si subsemnatul reprezentam cetatenii municipiului Sibiu. În anul 2012 ati fost reales primar al Sibiului dupa ce ati candidat din partea Forumului germanilor si ati câstigat alegerile locale cu 77%. Subsemnatul, am devenit senator de Sibiu în acelasi an, dupa ce, candidând din partea Uniunii Social Liberale ca membru PNL, am câstigat alegerile parlamentare cu 57%.

Consider ca datoria noastra de alesi ai cetatenilor Sibiului este, înainte de toate, aceea de a le respecta votul.

În 2013 ati devenit si dvs membru al PNL si, implicit, al USL. Anul acesta, ignorând interesul României si votul milioanelor de români, inclusiv votul sibienilor, ati actionat decisiv pentru ruperea USL. Ca urmare, la recentele alegeri, PNL, al carui prim-vicepresedinte erati, a obtinut numai 18% din votul sibienilor, asteptarile fiind mult mai mari având în vedere ca sunteti la al patrulea mandat de primar al Sibiului. Dar, asemenea unui om de onoare, v-ati recunoscut imediat rusinosul esec, fiind primul care ati demisionat din conducerea PNL. A doua zi însa, ati revenit incredibil în fruntea PNL înlocuind dictonul moral ‘Ein Mann, ein Wort’ (‘Un om, un cuvânt’) cu proverbul amoral ‘Alle deine Versprechungen sind leere Worte’ (‘Toate promisiunile sunt vorbe goale’). Ati preschimbat astfel esecul de la alegeri în reusita si v-ati asumat fara merit si fara vot postura de presedinte interimar al PNL, precum si cea de candidat optim al asa-zisei drepte unificate, la presedintia României.

Domnule Iohannis, de ce v-ati dat demisia doar formal si de ce nu îi lasati în fruntea PNL pe cei care l-au condus catre succes?

Este revoltator faptul ca actionati pentru dizolvarea PNL prin fuziunea cu partidul condus în ultimii 20 de ani de un politician demis de aproape 90% din electoratul activ al României.

Datoria dvs ar trebui sa fie readucerea liberalilor la guvernarea tarii cât mai curând posibil. Dar dvs perseverati în a mentine ruperea USL, desi presedintele de onoare al PNL, domnul Mircea Ionescu Quintus, a spus: ‘Personal, nu as fi rupt Uniunea Social Liberala (…) Daca eram eu presedinte al PNL, gaseam o solutie si pastram USL. Mai aveam datoria sa ramânem împreuna cel putin pâna la alegerile prezidentiale. Aveam o obligatie sa pastram USL’.

Domnule Iohannis, nimeni si nimic nu va da dreptul sa sfidati istoria de 139 de ani a liberalismului românesc din care s-a nascut România moderna, si nici apartenenta PNL la familia liberala europeana.

10 iunie 2014

Sorin Iliesiu – senator USL de Sibiu (exclus din PNL în 18 februarie 2014 dupa ce l-am propus pe domnul Calin Popescu Tariceanu în fruntea liberalilor pentru ramânerea acestora la guvernare, în interesul României)

Sursa: www.stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here