pinocchioVasilică Mustățea și-a mai căpătat un „supranume”: acela de Pinocchio! Se crede împăratul județului, și – încă – mai crede că tot ce spune el e literă de lege. Dar se înșeală amarnic.

Cel mai recent – și concret – exemplu este legat de ieșirea pe care a avut-o într-o discuție cu primarii, discuție ce a avut loc astăzi. Pe surse, am aflat că acesta s-a lăudat, cu surle și trâmbițe, că el, Vasile Mustățea, liderul județului, este cel care a întocmit lista și a trimis-o către Ministerul Dezvoltării… Se făcea referire la lista de primării care au primit finanțări directe de la MDRAP, ca urmare a depunerii de proiecte în urmă cu puțin timp. De altfel, proiectele respective au fost depuse și, mai apoi, promovate, de președintele organizației județene a PSD, senatorul Niculae Bădălău, și de vicepreședintele CJ, Cristian Marciu.

În aceste condiții, i-am sugera lui Pinochhio de Giurgiu să nu își mai acorde merite care nu îi aparțin nici pe departe, și, înainte de a se lansa în afirmații fără fundamente, să mai și citească, în special legile. Dacă nu are timpul necesar să caute exact ce are nevoie, îi sărim în ajutor cu cea mai mare plăcere, și îi recomandăm călduros OG 30/2014 privind modificarea și completarea OUG 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală, publicată în Monitorul Oficial partea I nr. 415 din 4 iunie 2014, unde, la articolul 4, se precizează:

La articolul 9, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins: 
„(6) Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice centralizează propunerile transmise conform alin. (4) si (4^1) și în baza datelor deținute și a analizelor proprii de specialitate, întocmește lista finală de obiective propuse spre finanțare, listă care se aprobă  prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice.”

Așadar, dragă Vasilică, nu mai minți primarii și nu mai minți nici locuitorii județului, pentru că, de doi ani de zile, de când conduci destinele acestui județ, nu ai făcut altceva decât să îl duci înapoi cu douăzeci de ani. Grijă mare, că o să-ți crească năsucul!

LĂSAȚI UN MESAJ