Din ce în ce mai des, este vehiculată o fuziune între Partidul Național Liberal și Partidul Democrat-Liberal, fuziune despre care a amintit și președintele PSD Giurgiu, senatorul Niculae Bădălău, la cea mai recentă conferință de presă a partidului pe care îl conduce:

„Ceea ce se întâmplă acum este o parodie regizată de Crin Antonescu și Vasile Blaga, care vor să refacă Alianța DA. Altfel spus, avem de-a face cu revenirea unei monstruozități care a mai terorizat România cu ani în urmă, și care numai bine nu a făcut. Acum este sigur: Băsescu și Antonescu au făcut un pact, și, în maxim o lună, vom vedea alăturându-se „alianței” și PMP-ul, iar noua formațiune politică va fi condusă de nimeni altul decât de Traian Băsescu. Din păcate, pentru membrii vechi ai celor două partide, atât Antonescu, cât și Blaga, și-au vândut propriile partide lui Băsescu”, a declarat senatorul Niculae Bădălău.

Totodată, referindu-se la ce a mai rămas din PNL, social-democratul spunea că va apărea, pe scena politică, un nou partid liberal, format din cei care s-au simțit trădați de Antonescu și care nu vor accepta fuziunea cu PD-L-ul lui Blaga. „Regretăm acest aspect, deoarece ne dorim o opoziție puternică, cu partide neaservite unui individ precum Băsescu. Din păcate, partidele de dreapta – care încearcă să formeze acea coaliție – i se închină lui Băsescu, iar Antonescu a făcut jocurile partidelor supuse președintelui țării. Prin acest gest, Crin Antonescu și-a trădat electoratul, și i-a mințit pe membrii de partid, mai ales când a anunțat că își înscrie parlamentarii în Partidul Popular European”, a încheiat președintele social-democraților.

LĂSAȚI UN MESAJ