alegeri-europarlamentare-primele-rezultate-partiale-ale-exit-poll-ului-26Disperați, liberalii lui Mustățea nu mai știu la ce tertipuri să mai apeleze, pentru a denigra, a minți și a-și mai spăla, eventual, rușinea locului al treilea pe care îl ocupă în toate sondajele.

De exemplu, într-un articol publicat într-un ziar central, senatorul social-democrat Niculae Bădălău este acuzat de liberali că „în comuna Clejani, senatorul PSD Niculae Bădălău îi amenință pe reprezentanții PNL că vor fi arestați, luați cu duba, în încercarea de a schimba reprezentanți în secțiile de votare.” Totală dezinformare din partea subalternilor lui Vasile Mustățea care, la comandă, transmit informații false.

În primul rând, pe tot parcursul zilei, senatorul social-democrat s-a aflat la sediul de campanie al partidului pe care îl  conduce și în calitatea sa de președinte al organizației județene.

În al doilea rând, legea electorală nu permite schimbarea membrilor din secțiile de votare în ziua votării, decât cu rezervele aceluiași partid, și numai în cazuri excepționale. Ori, se pare că cei care au conceput acuzațiile la adresa senatorului Niculae Bădălău nu cunosc aceste „amănunte” legislative. De asemenea, se mai pune întrebarea de ce nu s-a „sesizat” niciun reprezentant al vreunui alt partid referitor la asemenea „nereguli” (dacă ele există), astfel că afirmațiile liberalilor ne fac să credem că au trecut deja în barca disperării.

Sau, poate, de vină este tocmai anunțul făcut cu doar câteva zile înainte de ziua votării, când primarul comunei Clejani, Florin Nidelea, anunța, în conferința de presă susținută de Niculae Bădălău la sediul PSD, că va sprijini această formațiune politică, deoarece „USL-ul este formațiunea politică sub care au candidat colegii din consiliul local, colegi care sunt de acord să susținem în continuare USL-ul”, după cum declara, la vremea respectivă, primarul comunei Clejani.

O altă întrebare care se pune este exact legată de locația unde senatorul giurgiuvean ar fi transmis amenințările. Se știe că la Clejani este un important bazin electoral, din care liberalii au tot avut de câștigat până acum. Ori, în condițiile în care primarul Nidelea a anunțat susținerea pentru social-democrați, oamenii lui Mustățea s-au văzut „privați” de câteva mii de voturi. Așa că au decis să împroaște cu noroi, pentru a-și spăla rușinea față de liderii de la București.

LĂSAȚI UN MESAJ