vasile bate campiitConferința de presă a liderului liberal, Vasile Mustățea, nu a fost lipsită de momente vesele: de la pusul poalelor în cap, la pârât („Vă zic eu ce a zis, știți cum a zis primarul?”), ca și cum în fața lui nu ar fi stat niște oameni de presă, ci țața Leana de la colțul uliței sau vreun țânc de cinci ani!

Supărat nevoie mare, probabil, că a fost nevoit să facă un compromis pentru bugetele de echilibrare ale localităților, și, cel mai probabil, necăjit pe primarii care, până mai ieri, erau trup și suflet pentru săgeată, iar acum se refugiază acolo unde li se oferă ceea ce au nevoie (înțelegere), Vasile Mustățea și-a vărsat năduful pe mâna de protestatari care, timp de câteva ore, au traversat – regulamentar – pe o trecere de pietoni, DN 5.

„Se vaită sătenii că DJ 603 e într-o stare deplorabilă, dar așa e de 25 de ani, tocmai acum s-au găsit să protesteze! Până acum de ce nu au reacționat? Vă spun eu: acum e mână politică! Cine a organizat miting ilegal, și care a blocat ilegal un drum național, să răspundă în fața legii”, susține, disperat, Mustățea.

Pe de altă parte, din dorința prea mare de a fi băgat în seamă, măcar de presă, dacă subalternii pe linie de CJ și de partid nu se prea înghesuie să îl caute, președintele CJ susține că i-ar fi plăcut să fie sunat, pentru a „lămuri” el situația…

În concluzie, întreaga conferință de presă susținută de președintele Vasile Mustățea a fost un bun prilej, pentru acesta, de a mai bate, încă o dată, câmpii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here