Sub pseudeonimnul Lola Montesquieu, o celebră bloggeriță din Sofia ia în derâdere temerile britanicilor privind deschiderea pieței muncii europene pentru bulgari și români începând cu 1 ianuarie.
„Dragi concetățeni britanici și germani, bună ziua. Câteva cuvinte pentru a vă informa că, începând cu 1 ianuarie, vin să trăiesc pe spatele vostru. Sunt o imigrantă bulgară, o lipitoare, un aspirator de ajutoare sociale, o barbară.
Mai rău: sunt o femeie. Începând de astăzi, stați cu ochii pe soții dumneavoastră, gențile și hainele puse la uscat pe balcoane. Sosesc ! Și să nu ziceți că nu v-am avertizat…
M-am angajat încă de mult timp să vin la voi pentru revelion. La Londra. Dar, până la urmă, am sărbătorit la Sofia și iată-mă astăzi, cu câteva zile în întârziere, în avion și- în curând- stând la coadă pentru a primi faimoasa voastră alocație socială. Trebuie să fiu de acord că faptul că am făcut toate astea fără chef: sunt de părere că vremea voastră e teribilă și am fiori reci la gândul că trebuie să conduc pe stânga. Dar n-aș vrea să vă dezamăgesc.
Pe aeroportul din Sofia, a trebuit să mă decid : cap sau pajură, dacă voi merge în Londra sau în Berlin. Acolo jos, nu vor face decât să vorbească un an de modesta mea persoană. Cealaltă zi, membrii guvernului vor fi împărțiți privind acest subiect- fără a decide soarta care îmi va fi rezervată: închisoarea sau expulzarea.
În sfârșit, am aruncat moneda pe Londra pentru că am înțeles că, din aeroport, voi fi întâmpinată de o mulțime de jurnaliști și trei deputați.
De altfel, e foarte simpatic: sunt eu, reprezentanți ai poporului britanic și toate flashurile fotografilor.
Fiind singurul- și atât de așteptat- imigrant, este ,în sfârșit, o experiență formidabilă. Dar mă obligă.
Ciorapi de nylon

E adevărat că, fiind originară din Europa de Est, nu am frică de nimic. Pot să fac ardei umpluți cocoțată pe tocuri înalte înlocuind siguranțele și supraveghind temele la matematică ale copilului.
Pe timpul anilor socialismului de perete, mi-am dezvoltat calitățile și am dobândit un mare potențial tehnic și științific.
Dați-mi, de exemplu, o pereche de ciorapi de nylon pentru femei și priviți-mă făcând-o! Pot să îi cos la nesfârșit: desuurile feminine trebuiau să dureze etern în timpul comunismului. În plus, cu niște ciorapi de nylon buni, pot să vindec o rană deschisă, să înlocuiesc o curea de distribuție la o Lada, să improvizez o sită pentru a scurge brânza albă, să decorez ouăle de Paști sau să îi transform într-un un buchet de flori artificiale.
Dar trebuie să vă spun, dragi concetățeni europeni, mi-ați supraevaluat puțin capacitățile. Trebuie să încarnez deodată cei 180.000 de bulgari și români, valul care se preconizează că va imigra.
Cu siguranță pot să fac mai multe lucruri deodată, în calitatea mea de mamă care muncește, îmi revine des sarcina de a fi în două locuri în același timp. Dar nu pot eu, de una singură, să mătur singură Germania și perfida Albion ( expresie folosită pentru referirea anglofobă la Marea Britanie, în termeni peiorativi).
Vă întrebați dacă sunt, în plus: medic, inginer, informaticien sau o simplă rău-făcătoare. Și aici, trebuie să vă dezamăgesc: în ciuda tuturor eforturilor făcute de profesorii mei pe vremea comunismului, nu sunt bună la matematică și singurul furt pe care l-am comis a fost acela de a culege cireșele vecinei mele fără a îi cere permisiunea. Și voi continuați să gândiți că vin la voi pentru a vă fura locurile de muncă- ale voastre și ale germanilor .
Mai degrabă stația de autobuz, decât aeroportul

Sincer, nu ați înțeles nimic. Vin din Bul-ga-ri-a ! Și noi suntem sătui de dependenții de muncă. La noi, spunem de exemplu că ne forțăm să muncim atât de mult încât terminăm prin a rupe spatele.
Ridicarea regulamentară a restricțiilor de muncă permite, în schimb, păstrarea unei forme olimpice. De aceea nu înțeleg de ce insistați neapărat că vom veni să vă luăm locurile de muncă fix de la 1 ianuarie.
În acea zi este Sfântul Vasile, frații mei britanici! Ce bulgar care se respectă ar veni să lucreze de Sfântul Vasile? Apoi avem Sfântul Ion, Sfântul Ivan și Sfântul Iordan, avem sărbătoarea vinului. Urmează apoi Paștele și toate zilele feerice ale lunii mai. Imediat, e vacanța la mare sau la munte- un ritual sacru, după noi. La fel ca lucrările de renovare obligatorii pe care le întreprindem în barurile noastre, vara. Care e idiotul care ar aștepta primele ploi pentru a le face?
În consecință nu ne așteptați înainte de septembrie.
Și ca să ne întâmpinați, duceți-vă, mai degrabă, în stația de autobuz decât la aeroport. Nu luăm avionul decât după ce ne umplem bine buzunarele cu alocațiile voastre sociale. Și pregătiți-vă pentru a ne întâmpina: învățați-ne obiceiurile, obișnuiți-vă să beți până la fund și nu vă mai bateți capul prea tare cu neprevăzutul , cum ar fi facturi, impozite și alte baliverne. Relax !
Pentru că, dacă refuzați să luați partea bună a vieții, noi nu mai venim. Și veți fi obligați să ne vărsați alocațiile sociale prin bancă. Vă trimit, în acest sens, coordonatele mele bancare atașate.
Să fiți cuminți!