–         Procesul ţăranilor – (II)

Acest lucru reiese cu multă claritate din mărturia lui Grigore, fiul lui Voica, cel care a fost slugă la Dinu (Dincă) logofăt şi a locuitorilor, mărturie pe care a dat-o în ziua de 15 februarie 1834 dar şi din jalba din 16 martie 1834 a locuitorilor,  care vor sta la baza hotărârii nr. 591 din 1834 dată de Judecătoria Judeţului Vlaşca, documente pe care le vom prezent în continuare:

Arătaria lui Grigorie sin mătuşa Voica, sluga ce au fost la Dinu logofăt sin Stan Dascălul că la 12 ale aceştiia pe la o jumătate cias din noapte 7 tâlhari pă jos viind la casa logofătului Dinu sin Stan Dascălul, unde s-au aflat şi un dorobanţ al Ocârmuirii, după apropierile de casă auzindu-să zgomot au eşit afară numitul dorobanţ să vază cine este şi simţind tâlharii au pus mâinile pă pistoale. Nelegiuiţii văzând că pune mâinile pă pistoale să dia au tras cu puşca rănindu-l foarte tare în piept, încât poate să nu scape. După aciasta năvălind la uşă au intrat înăuntru, iar o slugă a numitului logofăt Dincă fiind afară au dat fuga spre sat şi întâlnindu-să cu trei lăcuitori anume Dumitraşcu rotar, Stan Marin şi Marin sin Ion li-au făcut cunoscut veniria hoţilor. Mai în urmă s-au strânsu şi alţi unsprezece lăcuitori anume Ion Miu, Bunia, Stan cârciumar, Ion Buzatu, Sandu Bichi, moş Nica, Dumitraşcu al Eni, Ion Tutunia, Ion Furtună şi Ion al Despi carii n-au vrut să dia dă ştire satului ci unul dintre aceştia au aruncat puşca în grădină şi au ascuns-o într-o glugă cu coceni.

Cele ce ar fi luat tâlharii la călcaria ce au făcut logofătului Dinu sin Stanu ot Crevediia după foaia ce să vede neiscălită: lei 1000; un anteriu nou de dimicoton lungu (pânză de bumbac lucioasă pentru căptuşeală); un mintian de dimicoton; 4 cămăşi; o scurteică de pambriu (stofă de lână merinos) stacojie cu profil de belghiţă (dihor în macedo-română); o rochie de stambă; o boccea nouă de pambriu i pac alta veche; o păreche pantaloni de postav noi; o pereche pistoale; două puşti; o pereche cumpene de galbeni; o pereche călimări; două taleri de cositor; o căldare; doă topore dă cântar; o pereche de pistoale noi ale dorobanţului înpuşcat.”[1]

Deosebit de clară este jalba pe care au prezentat-o Judecătoriei cei 15 locuitori din Crevedia care „…fac arătare în pricina aceştii întămplări cu călcaria logofătului Dinu ot Crevediia şi înpuşcaria dorobanţului că peste trei zile după plecaria Dumnialui Otcârmuitorului de la Sanfir logofăt epistatul moşii Crevediia au venit hoţii la o jumătate de cias din noapte pă zăgazul morii logofătului Dincă pă unde nimeni n-ar fi socotit. Şi ei după poruncile Stăpânirii  au  avut şi caraule unde li s-au poruncit în răspântiile la două drumuri şi nu s-au aflat toţi în acia vreme la casile lor, ci chipurile să află ei numai 6 oameni cu caraule cu tot pă la acele colibi, precum şi caraulile anume Ion şi Sandu prin care ei nu să află chiar înprejurul acei mori unde să află logofătul ci mai cu depărtare ca de o bătae de puşcă cu glonţul. Şi acest Dincă logofătul de multe ori când făcia chef, arunca pistoale precum şi într-acea zi au băut toată ziua cu nişte sârbi de la Chiajna ce veniseră să cumpere nişte grâu şi vin la cârciuma dumnialui cu trei lăutari, adică doi lăutari şi un toboşar

Şi când au venit acei tâlhari i-au găsit pă aceia în cârciumă. Aşa un hoţu a scos pistolu şi au dat în dorobanţu cându sta în uşa cârciumii şi pă ceilalţi i-au luat şi băgându-i în casă li-au luat ce au putut găsi şi puindu-le veriga au şi plecat.

Dar ei cu adevărat  au auzit pistolul, dar ştiind pă logofătul Dincă, că când face chef aruncă pistoale, au socotit asemenia şi atunci şi scăpând o slugă a dumnialui şi întâlnindu-să cu caraulele viind la dânşii au zis că hoţii i-au călcat şi să miargă să dia de ştire la tot satul.

Şi dându-le de veste la cei ce s-au aflat au mersu în satul cel mare şi au dat de veste la tot satul ca să sară a înconjura pă acei tâlhari or pă moarte sau pă viaţă. Şi tâlharii văzându că au înpuşcat pă dorobanţu au luat ce au găsit şi în grabă au plecat.

Când ei au mersu n-au găsit pă nimenia din tâlhari şi pă cei ce să afla acolo i-au găsit pă toţi închişi în casă şi veriga pusă la uşă şi logofătul nu i-au mai lăsat pă nici unul din ei până a doua zi zicând că să vor întoarce înapoi şi-l va omorî. Şi a doua zi făcându de ştire la toate satile după înprejurimile locului şi cu tistul înpreună au mersu pă urma lor până în păduria cia mare şi li-au pierdu urma.

Apoi ei ca unii ce au sărit cu toţii asupra acelor tâlhari ce putia într-alt chip să facă căci supuşi au fost la toate şi dacă ei n-au şăzut nici un minut acolo ci numai pă ce au putut pune mâna au luat şi au plecat, ei ce vinovaţi şi păcătoşi mai sunt, rugându-se a să lua şi ale lor graiuri în băgare de siamă. Asupra cărora din parte-le propuneri dă iznoavă căte unul, unul cercetându-se şi de Judecătorie tot acestia au arătat şi înaintia Judecătorii …”[2] şi, pentru a se încredinţa Judecătoria că ceea ce spun ei este adevărat, au solicitat să fie chemaţi şi doi locuitori din Crevedia din Vale, Ienache juratul şi Tudor pârcălabul, acesta fiind şi motivul pentru care cei doi au fost solicitaţi de Judecătorie la Otcârmuire să fie aduşi la Giurgiu, aşa cum precizam anterior. (va urma)

Cons.sup. Damian Ancu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


[1] Ibidem, f. 8-9

[2] Ibidem, f. 10-11