Firma implicată în evaziunea fiscală cu motorină este din comuna Izvoarele şi aparţine familiei fostului preşedinte al organizaţiei judeţene a Forţei Civice Giurgiu.

Un comunicat de presă aparent banal a fost primit zile acestea din partea Autorităţii Naţionale a Vămilor prin care se anunţă că Direcţia judeţeană pentru accize şi operaţiuni vamale Giurgiu a desfăşurat o acţiune de control la o societate comercială din judeţ în urma căreia a fost confiscată suma de 1,6 milioane lei, adică 16 miliarde lei vechi, pentru încălcarea normelor de comercializare a motorinei. În fapt firma respectivă nu era autorizată pentru desfăşurarea acestei activităţi. Comunicatul neoferind mai multe amănunte a lăsat loc speculaţiilor despre firmă şi persoana implicată. Firma este din comuna Izvoarele şi aparţine familiei unui fost candidat pentru postul de primar al comunei la alegerile din 10 iunie şi de asemenea fost preşedinte al organizaţiei judeţene a Forţei Civice. În ultimele săptămâni patronul firmei a încercat o apropiere de PSD Giurgiu, iniţiind chiar un referendum pentru demiterea primarului în funcţie, fapt care ne determină să credem că dorea un sprijin politic din partea organizaţiei judeţene a PSD-ului pentru problemele de afaceri pe care le avea.

Citeşte mai mult pe STIRIGIURGIU.RO: http://www.stirigiurgiu.ro/politica-si-evaziune-fiscala-cu-motorina-la-giurgiu/, Scris de Stiri Giurgiu – Adevaratele stiri din orasul tau, Copyright © http://www.stirigiurgiu.ro