În contextul în care Nicolae Grozea şi ceata sa evadaseră din Ocnele Telega încă de la 10 ianuarie 1834 şi în seama lor fusese pus asasinatul de la Babele, Departamentul Dvorniciei din Lăuntru a trimis o nouă circulară către otcârmuirile judeţene, circulară care pentru Vlaşca avea o semnificaţie aparte deoarece pe raza acestui judeţ îşi desfăşura activitatea specifică o puternică ceată de „tâlhari”care nu putea fi identificată. Circulara a fost primită la Giurgiu în ziua de marţi 30 ianuarie 1834 şi, prin intermediul ei, se dădeau sfaturi în vederea prinderii acestora (cu precizarea că documentul era clasificat cu nivelul de „Secret”):

„Prin nenumărate porunci ale acestui Departament, s-au scris acei Otcârmuiri pentru măsurile şi mijloacele ce se cuvine a se întrebuinţa spre dovediria şi prinderia tâlharilor scăpaţi de la ocne. Iată acum şi printr-aciasta să mai poftoreşte ….acei Otcârmuiri a ceti cu de aproape luare aminte poruncile ce i s-au trimis asupra aceştii înprejurări, făcându-i a pune toată silinţa ca, prin întrebuinţaria celor mai iscusite mijloace, de a putia găsi vreun hălăduitor din coprinsul judeţului său, carele să să poată înţelege cu vreun chip uneltit şi plăsmuit cu ciata acelor tâlhari şi prin asemenia tratamenturi viclene va putia să-i aducă în poziţie ca să cază în cursă şi să prindă căpetenia lor Grozia cu cetaşii săi, încât să-i prinză ori vii sau morţi. Unul ca acesta să fie bine încredinţat că la asemenia întâmplare va dobândi de la Stăpânire atât gratificaţie de lei cinci mii, cât şi pensie pă toată viaţa câte lei două sute pe lună.

Să aştiaptă dar din partia acei Otcârmuiri lucrare cu învăpăiere spre a să prinde negreşit, căci la înpotrivă dovedindu-să că s-au mai săvârşit călcări de către numiţii în coprinsul acelui judeţ, sau că s-au preumblat prin vreo parte de loc din întinderia sa şi vor fi scăpaţi pe trânşii atunci însuşi otcârmuitorul să va depărta din slujbă spre osândă”[1] document pe baza căruia, în aceeaşi zi, de la Giurgiu s-a trimis o poruncă asemănătoare către toate cele patru plăşi ale judeţului.[2]

Nu ştim în ce măsură aceste sfaturi au putut fi puse în practică, dar ceea ce ştim este că în ziua de 31 ianuarie 1834 de la Giurgiu se raporta la Bucureşti prinderea unuia dintre „tâlhari”, anume Ion Cazacu – căsătorit, fiul  lui Ion Creţu din satul Gogoşi, judeţul Teleorman: „ După cercetările şi iscodirile asupra prinderii arestaţilor scăpaţi de la ocne, aciastă Otcârmuire astăzi la 31 ale următoarei, prinzând pe acest arestant dintr-aceia scăpaţi de la ocne, anume Ion Cazacu ce veni pă Drumul Giurgiului alăturat pe lângă trei lăcuitori ce plecaseă de la cârciuma Vlaşinu şi venia cu lemne la Giurgiu, să trimite la Cinstita Mare Dvornicie în bună pază, spre a să cerceta acolia prin mijloacele ce să va găsi cu cale, fiind că la Otcârmuire fără vreo pedeapsă n-au voit a arăta mai mult decât că au işit din ocnă înpreună cu ceilalţi însemnaţi şi anume: Nicolaie Grozia, State, Pârvuleţu catana, Toma,  Constandin Iabraşu (aceştia au işit întâiu puindu-să pă sare deasupra), Ion Ungurianu, Colţia, Radu Didianu (eşiţi din ocnă al 2-lia rând) au dat fuga încotro au putut apuca şi că până acum încă nu s-au mai întâlnit cu tovarăşii lui nici că ştie în ce parte de loc să află. De aceia de înprejurările ce au putut descoperi de la dânsul nu lipseşte Otcârmuiria a face cunoscut Cinstitei Dvornicii rugându-să ca de a lui primire să aibă răspuns”[3] cu precizarea că numele celor pe care îi ştia Ion Cazacu că au fugit din ocnă sunt precizaţi şi interogatoriul care i s-a luat acestuia la Giurgiu (va urma).

Cons. sup. Damian Ancu


[1] Ibidem, f. 63

[2] Ibidem, f. 74-75

[3] Ibidem, f. 81