În cimitirele din municipiul Giurgiu nu mai există locuri de veci motiv pentru care primarul municipiului Giurgiu a solicitat o inventariere a acestora în vederea repartizării celor care nu sunt populate, precum şi pentru că există posibilitatea să se fi făcut afaceri ilegale cu locurile de veci.
„Scriptic, în cimitirele din municipiu nu mai există locuri de veci, motiv pentru care am solicitat să fie inventariate şi să vedem dacă nu sunt populate, pentru că, acestea, conform legii, pot fi acordate persoanelor care au peste 65 de ani sau care suferă de o boală incurabilă, dar mulţi s-au grăbit să îşi ia locuri de veci şi atunci când avem nevoie de un loc de veci, pentru că, Primăria trebuie să acorde loc de veci, constatăm că numai sunt”, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul municipiului GiurgiuNicolae Barbu.

El spune că locurile de veci pot fi concesionate pe o perioadă de 7, 25 sau 40 de ani. „Nu spun că îi dau afară, dar trebuie să intre în legalitate pentru că se poate spune şi că se făceau afaceri ilegale cu locuri de veci, dar asta trebuie să constate organele abilitate, eu doar dispun inventarierea acestora şi constatarea condiţiilor în care au fost acordate”, a completat Nicolae Barbu.

Primarul municipiului Giurgiu nu exclude nici posibilitatea amenajării unui nou cimitir în municipiu, dar spune că acest lucru durează mult timp şi necesită identificarea unui spaţiu. Totodată, primarul vrea să îmbunătăţească şi activitatea în cimitire prin înfiinţarea unor posturi de pază şi asigurarea de servicii de tămâiat, îngrijire morminte şi aprins lumânări la cei decedaţi, dar şi prin împrejmuirea incintelor cu garduri şi stabilirea unui orar de vizitare care să se încheie la ora 17,00 în timpul iernii şi la ora 20,00 vara pentru a se evita furturile.AGERPRES