Nicolae Grozea este astăzi un nume de haiduc aproape uitat. Ca şi cel al românului sud‑dunărean Stângã, voinic cu aprigă căutătură, ce s‑a împotrivit cu înverşunare islamizării forţate – fapt confirmat de mai multe documente turceşti din secolul al 19‑lea. La Bodeşti, lângă Hurezii Vâlcii, satul natal al haiducului Grozea / preciyeayă într-un studiu cercetătărul Gheorghiţă Ciocioi,  oamenii abia dacă mai ştiu să îngâne câte un vers din balada lui… Iancu Jianu, deprins de prin manualele vechi.    Evadat în ianuarie 1834 din ocna Telega, Grozea va ataca, într‑un timp extrem de scurt, mai multe conace „greceşti“, pe o rază de câteva judeţe. Urmărit de poterele stăpânirii, se va retrage în judeţul Vlaşca.

La Comoara, după ce îl pradă pe arendaşul Dinu Froniu, au loc lupte crâncene între poterele căpitanului Cornea şi ceata lui Grozea. Rănit, Grozea este, în cele din urmă, prins. I se va tăia pe loc capul. Trupul său va fi îngropat de către sătenii din Drăgăneşti‑Vlaşca în pădurea în care s‑a dat ultima luptă, la rădăcina a doi tufani, pădure ce din acele vremuri până astăzi va purta numele de Tufanii Grozii. Avea loc atunci decapitarea ultimului vestit haiduc român.

Documentele păstrate la Biroul Judeţean Giurgiu al Arhivelor Naţionale ne permit să afirmăm că Nicolae Grozea a evadat din Ocnele Telega din Judeţul Prahova în ziua de 10 ianuarie 1834, din moment ce la 12 ianuarie 1834 Departamentul Dvornicii din Lăuntru a trimis o circulară, către toate otcârmuirile judenene, referitoare la măsurile ce trebuiau luate pentru prinderea unor arestaţi scăpaţi din această ocnă, document original în care se precizau: „ Fiind că Otcârmuirea Judeţului Prahova prin raportul de la 11 ale următorului ghenarie încunoştiinţează acest Departament că au scăpat 20 arestanţi de la ocna Telega dintr-acel judeţ, iată să scrie acei Otcârmuiri ca îndată după primiria aceştiia numaidecât să puie straşnică îndatorire asupra suptotcârmuitorilor plăşilor dintr-acel judeţ şi a poliţaiului oraşului ca să să publicarisiască prin toate satele că oriunde să va dovedi numaidecât să să prinză şi să să trimiţă Departamentului cu îndestui paznici, trimiţând îndată şi pă tistu de dorobanţi cu îndestui dorobanţi întru goana şi prinderia lor, căci să dă în cunoştinţa acei Otcârmuiri şi aciasta că dacă după a lor prindere să va încunoştiinţa acestui Departament că s-au preumblat printr-acel judeţ apoi nu numai că să va depărta din post vinovatu, dar încă vor fi şi lăcuitorii supt gria răspundere”[1].

Primit la Giurgiu în data de 13 ianuarie 1834, documentul are pe el rezoluţia otcârmuitorului I. Prijbianu (1833-1836) în care se menţionau: „Să să facă straşnice porunci către toţi suptotcârmuitorii şi Poliţiei” context în care, în aceeaşi zi de 13 ianuarie 1833, erau înştiinţate Poliţia Oraşului Giurgiu şi cele patru subotcârmuiri: Izvorul, Ogrezeni. Bălţi şi Marginea, conţinutul poruncii-păstrată în copie, fiind asemănător cu circulara primită de către Otcârmuire.

 

Pe 18 ianuarie au fost trimise şi elementele de identificare a 13 dintre cei fugiţi de la Telega, despre Nicolae Grozia aflând că era fiul lui Ion Grozia era holtei din Bucureşti, „pă podu Mogoşoaia” (locuia probabil în Bucureşti), alături de el fiind şi; Constandin fiul lui Voicu din judeţul Ialomiţa-căsătorit, Ioan Cazacu fiul lui Ion Creţu din satul Gogoşi judeţul Mehedinţi-căsătorit, State fiul lui Voicu vătaf de cireadă din satul Cernica judeţul Ilfov, Niţu holteiu fiul lui Pătru ce-i zice şi Schiligiu din judeţul Romanaţi, Cuncia Simion Niacşu holteiu din satul Doage judeţul Teleorman, Pârvu cătana fiul lui Stan căsătorit din satul Vârtoapele judeţul Teleorman, Toma fiul lui Dumitru-holtei din satul Dobreni judeţul Ilfov, Sotir fiul lui popa Iene Grecu din Ploieşti judeţul Prahova, Radu fiul lui Dumitru Blegu holtei din satul Dridu, judeţul Ilfov, Ion fiul lui Bucur Nicoară holtei din ţinutul Neamţului, Petru fiul lui Dumitru holtei din judeţul Dâmboviţii şi Constandin fiul lui popa Vasile holtei din satul Lipiia judeţul Buzău[2].

Legendele cunoscute şi folosite de cercetătorul Gheorghiţă Ciocioi ne permit să precizăm că acest haiduc ar fi adunat mulţime de comori. “Că el era un om drept, prieten cu boierii pământeni fără de vicleşug. Că ar fi vrut chiar să înalţe o mânăstire. Pe bani cinstiţi, de la boierii drepţi. Doar avuţiile adunate cu silnicie le întorcea către cei săraci, smulgându‑le din mâinile celor vicleni” (va urma) .

Cons. Sup. Damian Ancu

 


[1] BJAN Giurgiu, Prefectura Judeţului Vlaşca, ds. 17/1833-1834, f. 16

[2] Ibidem, f. 40