În conformitate cu art. 366 din Regulamentul Organic, apărut la Bucureşti în anul 1832, aflat în păstrarea şi administrarea Biroului Judeţean Giurgiu al Arhivelor Naţionale „se vor întocmi şcoale începătoare pentru amândouă secsurile în fieştecare căpetenie de loc a judeţelor, unde să vor învăţa cunoştinţele elementare după metodul lui Lancaster, să vor da acestor aşezări toată întinderea …şi asemănată cu suma banilor hotărâţi pentru învăţătura publică. Cursul învăţăturilor va urma în limba Rumâniască, nu numai pentru îndestularia şcolarilor şi desprinderia limbii ţării, ci încă şi pentru că toate trebile publice trebuie a să trata într-aciastă limbă, care este ceia ce să întrebuinţiază şi întru toate slujbile sfintei credinţe” – lucru reliefat şi de Scarlat Stăncescu în Din trecutul oraşului Giurgiu.

Conform acestuia în anul 1830 „…s-a deschis, în curtea Bisericii Adormirea Maicii Domnului …cea dintîiu şcoală românească, cu Dascălul Gheorghe, venit de la mănăstirea Cernica, şcoală unde se învăţa citirea, scrierea, socotirea şi regulile bisericeşti”. În anul 1832 învăţământul primar de stat s-a deschis şi la Giurgiu, cu profesorul Nicolae Simonide, trecut şi el pe la şcoala din Bucureşti a lui Gheorghe Lazăr. Conform lui Stăncescu, Simonide a predat în oraş până în anul 1834, activitatea sa fiind continuată de Toma Serghiade.

Documentele păstrate la Biroul Judeţean Giurgiu al Arhivelor Naţionale, în fondul arhivistic „Prefectura Judeţului Vlaşca”, corectează – la nivelul actual al cercetărilor noastre, prezenţa lui Nicolae Simonide, semnificativ fiind în acest sens raportul acestuia din 31 decembrie 1832 către Ocârmuirea Judeţului Vlaşca, prin care invită pe ocârmuitor de a participa la sărbătoarea organizată cu prilejul plecării sale din oraş, document pe care îl redăm în continuare:

Cerând buna cuviinţă a se face formalitate în Şcoala Publică de aici, pentru strămutarea mea din acest oraş şi aşezarea noului profesor, Cinstita Ocârmuire va Binevoi a ne cinsti ţeremonia cu fiinţa de faţă, poruncind încă şi Sfatului Orăşenesc şi altor persoane ce va socoti de cuviinţă, a se afla la această ţeremonie.

Lângă aceasta fac încă cunoscut Cinstitei Ocârmuiri, că cuvântul pentru îngrădirea mormintelor acestui oraş îl am gata mai de când mi s-a spus.

Drept aceia de să va găsi cu cale să am cinstit răspuns, şi voi fi gata al <s>pune mâine.

Calităţile deosebite de cadru didactic, dar şi abilităţile de ziarist ale acestuia, le desprindem dintr-un material pe care l-a înaintat, probabil la începutul anului 1833, Curierului Românesc. Materialul, deşi este „scris” de o persoană neutră, apreciem că a fost scris tot de Nicolae Simonide deoarece ortografia este identică cu cea folosită în raportul din 31 decembrie 1832.

Domnule Redactor! Încredinţat de mulţumirea, ce poate simţi publicul aflând, prin „Curierul Românesc”, vestiri de folosul şi  înaintarea neamului nostru, fiind încă, că şi Domnia voastră nu numai puţină râvnă le preţuiţi, socotiiu cu cuviinţă a vă împărtăşi următoarea vestire: Domnul Nicolaide Simonid, profesorul Şcolii Publice din acest oraş Giurgiu, la 15 ale următorului <ianuarie 1833 ?>poftind persoane din toate straturile acestui oraş, cu nespusă bucurie văzurăm a ne înfăţişa pe tinerii săi şcolari carii mai nainte de venirea sa era cu totul neabătuţi într-o frumoasă regulă, şi după un frumos cuvânt zis de numitul profesor, a început a-i cerceta într-o prescurtare De Moral la Catehism şi la cele dintâiu patru lucrări Aritmeticeşti, ale căror răspunsuri au curs foarte potrivit cu întrebările învăţătorului lor întru toate, iar printr-un al doilea cuvânt zis de un şcolar, mulţumitor Înaltei Stăpâniri şi adunări, şi printr-o frumoasă rugăciune mulţumitoare lui Dumnezeu a luat sfârşit examenul.

Părinţii tinerimii dinpreună şi cu cinstita adunare au rămas foarte mulţumiţi de grabnica sporire la învăţătură şi îndreptarea năravurilor lor.

Într-adevăr este de mirare cum într-o distanţă de cinci luni a putut să reguleze atât de frumos pe o tinerime mai de tot sălbăticită şi iarăşi, cum într-o aşa de scurtă vreme nişte minori neadaptaţi au putut să sporească atât de mult întru învăţătură, decât numai prin neasemănata sârguinţă şi neadormita privighere întru toate a învăţătorului lor.

Drept aceia, pe lângă râvna ce aveţi Domnia voastră a publica asemenea isprăvi, vă rog şi din parte-mi ca să alăturaţi în următoarea foaie a „Curierului Românesc” aceste vrednice de toată lauda strădanii ale numitului Profesor.

Josepf Lancaster (1778-1838), pedagog englez care a organizat elevii în grupe sau clase, supravegheate de monitori (selecţionaţi dintre elevii buni), care trebuiau să asigure menţinerea disciplinei şi însuşirea lecţiilor – idee novatoare în epoco, în contradicţie cu metodele folosite de către Biserică; metodă pe care am aplicat-o parţial în perioada 1972-1977 când am fost profesor la Şcoala Generală din comuna Faraoane, judeţul Vrancea.

Cons. sup. Damian Ancu