”Câinele Japonez” este primul lungmetraj în regia lui Tudor Cristian Jurgiu și spune povestea unui bâtrân care a pierdut tot într-o inundație și nu mai are nimic pe lume decât un fiu plecat în Japonia.Bătrânul, un tată care cândva i-a greșit fiului său pârându-l autorităților, e jucat de Victor Rebengiuc, cel care a mai avut de înfruntat un fiu care nu se mândrea cu el în ”Medalia de onoare” a lui Călin Peter Netzer.

Scenariul a fost scris de Ioan Antoci, absolvent de teologie. Textul a câștigat la concursul HBO/TIFF din 2008 și îl găsiți publicat pe editura.liternet.ro, de unde poate fi descărcat gratuit, în format .pdf. Proiectul a obţinut finaţare de la Centrul Naţional alCinematografiei și a mai câștigat Premiul Krzysztof Kieslowski pentru Cel Mai Bun Scenariu din Europa Centrală şi de Est, în cadrul Programului ScriptEast 2009. Motivația acelui juriu a fost: Ioan Antoci a realizat un scenariu emoţionant şi provocator, care promite să se transforme într-o adevărată experienţă cinematografică. Temele familiei, suferinţei şi credinţei pot rezona cu un public universal şi sunt tratate de scenarist într-o manieră încântătoare şi plină de sensibilitate. Spectatorii vor fi definitiv cuceriţi de personaje, a căror bunătate nativă le va elibera, iar finalul scenariului va stârni lacrimi de bucurie.” Ulterior, scenariul a fost adaptat pentru film de către Tudor Cristian Jurgiu împreună cu Gabriel Gheorghe.

Filmările pentru ”Câinele Japonez” au început zilele trecute, vor dura aproximativ 4 săptămâni şi urmează să se desfaşoare în mai multe sate din județul Giurgiu. Protagonistul e bătrânul Costache Moldu, care şi-a pierdut soţia, casa şi agoniseala de-o viaţa, în urma unei inundaţii. Atunci când va fi pus în faţa alegerii de a păstra sau nu pământul care i-a fost dat de către primarie, întoarcerea neaşteptată a fiului său, Ticu, din Japonia după foarte mulţi ani, îl va ajuta să ia o decizie.

Tudor Giurgiu este producătorul filmului, Bogdan Crăciun este producător executiv, iar Andrei Butică este Directorul de Imagine al filmului, in timp ce montajul este realizat de Dragoş Apetri.

Filmul va fi distribuit în România de Transilvania Film, iar premiera va avea loc în prima parte a anul viitor (2013) .