9 februarie 1837. Magistratul Oraşului Giurgiu dă „Cinstitei Poliţii a acestui oraş”, ordinul cu nr. 5 în care se precizau: „Văzându-să oarecare învălmăşală şi nedomirirea între prăvăliaşii şi târgoveţii de aici, pentru deraverurile cu parale mărunte. Magistratul cu cinste pofteşte pă Cinstita Ppoliţie să bine voiască a publicui prin daraban în tot cuprinsul oraşului jurnalul Sfatului Administrativ (al Ţării Româneşti; n. ns.) încheiat la 16 septembrie 1836 şi întărit de către Maria sa Vodă prin ofisul de la 26 septembrie acelaşi an, supt nr. 676, ce este pus în Buletinul (oficial n.ns.) cu nr. 33, anul 1836, octombrie 25, spre ştiinţa tuturor de obşte şi spre încetaria pă viitorime unor asemenia învălmăşeli şi nedomeriri”.

Semnat de Petre Servie, preşedintele magistratului, ordinul are pe el pusă o rezoluţie în 20 ianuarie 1837, cu următorul conţinut: „Să se publicuiască prin daraban în tot coprinsul oraşului cum este cursul paralelelor de acum şi cum au curmat”. Cea ce surprinde la acest document este distanţa mare între momentul elaborării sale şi cel în care şeful Poliţiei punea rezoluţie pe el, cu toate că la Poliţie fusese înregistrat chiar în ziua elaborării.

15 iulie 1837. Din dorinţa de a curma unele nereguli apărute în circulaţia monetară, şeful Poliţiei din Giurgiu aduce la cunoştinţă orăşenilor următoarele publicaţii:

„Să dă în cunoştinţă publicului, că întocmirea ce au făcut unii din speculanţi spre în parte-le folos cerându-să a hotărî o tacsa la monedele turceşti cu scăzământ, nu este cunoscută stăpânirii şi că nici poate fi primită. Şi toţi locuitorii îşi vor urma între dânşii de obşte alişverişuri slobod, precum s-au urmat şi până acum, adică: icuşaru vechi 14 lei şi 20 parale; icuşarul-nou 13 lei şi 20 parale şi orice monedă turcească după cursul lor obişnuit precum s-au urmat schimbări de vânzări şi cumpărări în piaţa târgului, nu însă şi pentru poliţă această monedă dă s-au (încheiat n. ns.) în casa Magistratului şi Visterie va fi primită, ci numai la alişverişurile ce fac neguţătorii între dânşii în piaţa târgului. Iar carele împotrivă să va dovedi că nu va primi a schimba după chipul mai sus arătat, să va dojeni poliţieneşti în viliag, spre pildă şi altora”.

Însoţită de ştampila în negru a Poliţiei din Giurgiu, care are în mijloc un vultur cu o cruce în plisc, o coroană deasupra şi legenda „Poliţia Oraşului Giurgiu”, pe margine, publicaţia a fost adusă la cunoştinţă giurgiuvenilor în chiar ziua elaborării ei, prin viu grai, motiv pentru care scrisul este înalt, drept şi oarecare spaţiu între cuvinte, caracteristici care-l ajutau pe „daraban” în citirea ei.

Ce înseamnă „dojenirea poliţienească” aflăm dintr-un raport al Poliţiei către Magistratul local, document din care reiese că icosarul vechi pierduse din valoare, până la 11 august 1837, suma de un leu şi 10 parale, motiv pentru care nu mai era acceptat în tranzacţiile comerciale. Cum moneda era turcească, iar Ţara Românească sub „oblăduirea” turcilor, ea trebuia să circule, motiv pentru care cei ce nu vor primi schimbul „nu numai că unii ca aceia să vor dojeni, poliţieneşte cu 25 lovituri la spate, în viliag, spre pilda ş-altora, dar – în sfârşit, vor fi supuşi a plăti 50 lei în casa Cinstitului Magistrat al acestui oraş”.

Damian Ancu