La 5 aprilie 1835, subocârmuitorul plăşii Bălţi, Gheorghe Ionescu, raporta ocârmuitorului judeţului Vlaşca despre prinderea unor ţigani, falsificatori de bani.

Cinstitei ocârmuiri a judeţului Vlaşca,

Cu Dumnealui sârdarul Gheorghe, primindu-se porunca Cinstitei Ocârmuiri cu numărul 1096, atingătoare de a i să da ajutor trebuincios spre prinderea ţiganilor D-lui clucer Grigorie Cantacuzino, ce se află cu şăderia la păduria de lângă moşiia Dumnialui Singureni, ce s-au dovedit în faptă de calpuzani, aducându-să la îndeplinirea întocmai şi fără cusur, în sumă de dorobanţi ce am gătit astă noapte, la cinci ciasuri fără veste amândoi şi cu dorobânţimea i-am şi lovit, unde i-am şi găsit lucrând 4 la bani şi lunându-i cu toate ale lor extramenturi s-au şi pornit la Bucureşti cu paznici şi cu raport din partia Dumnialui sârdar.

Apoi fiindcă aceşti ţigani sunt mulţi, peste 30 corturi, şi sunt ştiuţi de răi că în zilele trecute am dovedit că au ieşit la drum prânzându pă un fecior al stolnicului Petrache Peretz, i-au luat multe lucruri din căruţă noptia, ce le ducia la stăpână-său la moşie de premenit. Şi făcând dovazilele a doua zi către vătaful curţii Dumnialui clucerului Grigorie, l-ar fi despăgubit aflându-să afară la Singureni. Şi ma tem şi eu de aceşti ţigani fiind răi nărăviţi şi umblu noptia pă drumuri după săvârşirea poruncilor stăpânirii şi cu aceasta pică ce iam prinsu acum, poate feriască Dumnezeu să mă chinighisească pă drumuri, să imi facă vreun rău, căci la această prindere ei pă mine mă cunoaşte potera iar nu pă altcineva.

Că  şi acum până am intrat la dânşii de i-am prinsu săriseară cu toţi ţiganii să ne omoare, dar am biruit cu dorobanţii plăşii şi slobozirea de focuri şi aşa i-am luat, că eram in primejdie în mijlocul pădurii la drumul ăl mare unde să află ei locuind.

De aceia, plecat mă rog Cinstitei Ocârmuiri să să milostivească asupra-mi, să facă cunoscut la Înalta stăpânire să porunciască să asigure aciastă ţigănie pă cghezăşie vrednică spre părăsire şi de orice pă viitorime, spre a nu mi să întinde rău, atât mie cât şi la alţii călători, că îndestulă pimă au asuprit unii ca aceştia şi de la prinderia şi moartia ce am făcut cu tovarăşii lui Necolaie Grozia, hoţul cu ceata lui pă trecuta vreme tot în plasa mia”.

Cu comentarii sau fără comentarii?

Damian Ancu