La 2 septembrie 1829 se încheie Tratatul de la Adrianopole conform căruia se restituiau Principatelor Române cetăţile deţinute de turci la nord de Dunăre, tot acest fluviu urmând a fi graniţa dintre ele şi Imperiul Otoman, context în care oraşul Giurgiu a revenit şi el teritoriului naţional. Începând cu 1/13 iulie 1831 intra în funcţiune Regulamentul organic, document pe baza căruia a luat fiinţă şi instituţia poliţiei din oraşul nostru, care avea ca principală sarcină asigurarea liniştei şi ordinei publice, lucru destul de greu de realizat din cauza condiţiilor specifice, şi atunci, perioadei de tranziţie şi bine documentat în documentele care se păstrează la Biroul Judeţean Giurgiu al Arhivelor Naţionale, cu menţiunea că fondul propriu-zis al „Poliţiei” conţine documente începând cu 1836, informaţii despre perioada anterioară fiind numeroase în fondurile prefecturii, primăriei şi tribunalului.

Pe baza tuturor acestor mărturii ne putem crea o imagine, mult apropiată de realitate, asupra a ceea ce a reprezentat poliţia giurgiuveană în anii imediat următori desfiinţării raialei şi trecerii oraşului sub administraţia românească. Dosarele studiate până la ora actuală şi fişate tematic arată că poliţmaistărul şi subordonaţii săi se ocupau, printre altele, : readucerea fugarilor de pe moşiile boiereşti; cercetarea jalbelor adresate de orăşeni diferitelor organe ale puterii de stat; efectuarea de sechestre pe diverse averi; rezolvarea problemelor ridicate de unele datorii băneşti; cercetarea furturilor, bătăilor, crimelor, etc., şi- în mod deosebit, asigurarea pazei şi străjuirea oraşului.

Poliţiştii giurgiuveni şi-au adus contribuţia, încă din primii ani ai existenţei lor, la înfrumuseţarea edilitară a oraşului urmărind cu consecvenţă că toate clădirile noi construite să respecte reglementările stabilite în acest sens, reglementări prin care se urmărea modernizarea oraşului stăpânind mai bine de patru secole de către turci.

Subordonată, conform Regulamentului organic, ocârmuitorii(prefecturii) judeţului Vlaşca, poliţia era condusă de un poliţmaister, printre primii menţionaţi în documente, pentru această funcţie, fiind Mihalache Cincu, ajutat de doi ceaşnici-pristavi şi de patru epistaţi, câte unul pentru fiecare dintre cele patru culori (văpsele) ale oraşului. Acest lucru se realiza şi cu ajutorul a 10 dorobanţi (cinci pe jos, cinci călari) care aveau sarcina de a preumbla noaptea în tot cuprinsul oraşului, pentru străjuire, după cum arătă  Scarlat Stăncescu în Din trecutul oraşului Giurgiu. Pentru a asigura mai bine străjuirea de noapte, poliţia întocmea tabele cu locuitorii celor patru „culori” (mahalale) şi care erau îndatoraţi să facă cu rândul de strajă paza târgului, a răspântiilor, şi a uliţelor, existând posibilitatea ca cei „cu dare de mână” să-şi poată angaja paznici cu plată, care să facă serviciul de pază în locul lor.

Damian Ancu