Autor: Thomas Gordon, Ph.D. (autor al P.E.T., fondator al Gordon Training International)

Daca parintii ar sti numai cata bataie de cap provoaca termenul „obraznicie” in familii! Gandind din punct de vedere al copiilor, a fi obraznic nu atrage dupa sine doar necazuri pentru copii, evident, insa provoaca si probleme inutile parintilor lor.

De ce se intampla acest lucru? Ce gresesti cand gandesti si afirmi ca ai un copil obraznic? Fiecare parinte greseste. Da, si parintii acestuia au gresit inaintea lui. De fapt, originea conceptului de copil obraznic este atat de inradacinata in istorie, incat ma indoiesc ca cineva stie cand si de ce a aparut. Este atat de obisnuit, incat nimeni nu se gandeste sa il puna la indoiala.

Destul de straniu, termenul de obraznicie este
aplicat aproape exclusiv copiilor – si aproape niciodata adultilor, prietenilor, sotilor. Ati auzit vreodata pe cineva spunand, „Sotul meu a fost obraznic ieri, ” „Mi-am scos prietena la masa si m-am enervat atat de tare ca a fost obraznica”, „Membrii echipei mele au fost obraznici” sau „Invitatii nostri au fost obraznici la petrecerea noastra de seara trecuta”? Prin urmare, se pare ca doar copiii sunt considerati obraznici.

Deci, obraznicia este un termen ce face parte din „limbajul parintilor”, care cumva este in stransa legatura cu modul in care parintii si-au inchipuit odrasla. Parintii spun ca un copil nu este cuminte atunci cand actiunile sale (sau comportamentul lui) sunt contrare modului in care parintii considera ca acesta ar fi trebuit sa se comporte. Mai exact, obraznicia este comportamentul care are, sa spunem asa, consecinte nefaste pentru parinte.

Obraznicie = Copilul face ceva ce este rau pentru parinte.

Pe de alta parte, atunci cand copilul are un comportament fara consecinte nefaste pentru parinte, copilul respectiv este descris ca fiind „cuminte”.

„Dan a fost mereu cuminte in magazin”; „Incercam sa ne invatam copiii sa fie cuminti”; „Fii cuminte!”.

Acum avem:

Cumintenie = Copilul face ceva ce este acceptabil pentru parinte.

Toate comportamentele sunt solutii la necesitatile umane

Viata familiala ar fi mai putin exasperanta pentru parinti si mai placuta pentru copii daca parintii ar accepta aceste principii fundamentale in ceea ce priveste copiii:

Principiul 1:
La fel ca adultii, copiii au necesitati fundamentale importante pentru ei si incearca in permanenta sa isi satisfaca aceste necesitati, procedand intr-un anumit fel.

Principiul 2:
Copiii nu sunt obraznici. Comportamentele lor sunt simple actiuni pe care au decis sa le intreprinda pentru satisfacerea acestor necesitati importante.

Aceste principii sugereaza ca toate actiunile copiilor sunt comportamente. Din acest punct de vedere, toata ziua un copil se comporta bine si, din acelasi motiv, toate celelalte fiinte se angajeaza in comportamente prin care incearca sa obtina satisfacerea necesitatilor pe care le au.

Dar, oricum, aceasta nu inseamna ca parintii vor accepta toate comportamentele in care se angajeaza copiii lor. Nici nu ar trebui sa se astepte la aceasta, deoarece copiii sunt nevoiti sa faca lucruri ce uneori produc consecinte inacceptabile pentru parintii lor. Copiii pot fi galagiosi si distructivi, te fac sa intarzii cand te grabesti, te sacaie cand ai nevoie de liniste, te fac sa muncesti mai mult, intorc casa pe dos, iti intrerup conversatiile si iti strica lucrurile de valoare.

Gandeste-te la aceste de comportamente astfel: acestea sunt comportamente in care copiii se angajeaza pentru a-si satisface necesitatile. In cazul in care, in acelasi timp, se intampla ca acestea sa stea in calea ta, nu inseamna ca acesti copii sunt obraznici. Mai degraba, modul lor special de a se comporta este inacceptabil pentru tine. Nu interpreta ca si cum copiii ar incerca sa iti faca ceva tie personal, ei doar incearca sa faca ceva pentru ei. Si acest fapt nu ii transforma in copii rai sau copii obraznici. In schimb, iti poate face tie probleme.

Un copil mic plange pentru ca ii este foame sau frig ori il doare ceva; ceva nu este in regula: organismul acestuia are nevoie de ceva. Comportamentul copilului de a plange este modalitatea prin care acesta spune „Ajutor”. De fapt, un astfel de comportament trebuie considerat ca fiind adecvat („bun”), deoarece plansul poate sa determine oferirea ajutorului necesar copilului. Atunci cand copilul este vazut ca o fiinta care face ceva adecvat pentru a-si satisface necesitatile nu se poate spune ca acesta nu se comporta bine.

Daca parintii ar sterge cuvantul „obraznicie” din vocabularul lor, acestia s-ar simti mult mai rar critici si furiosi. Prin urmare, acestia nu ar mai simti nevoia aplicarii unei pedepse. Dar, toti parintii trebuie sa invete anumite metode eficiente pentru modificarea comportamentelor ce constituie obstacole in calea satisfacerii necesitatilor si ce provoaca probleme, insa etichetarea copilului ca fiind obraznic nu este una dintre acestea. (Extras din P.E.T. Participant Workbook. Copyright 2006, Gordon Training International)

Cum ti se pare ideea? Intampini acelasi gen de probleme atunci cand e vorba de interactiunea cu copiii tai? Hai sa impartasim experiente in aceasta zona. Si, poate, cine stie, vom reusi sa ne ajutam unii pe altii sa intelegem mai bine limbajul copiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.