Aproximativ o mie cinci sute de persoane din structurile subordonate sau care depind de bugetul Consiliului Judeţean Giurgiu au protestat luni în cadrul unui miting desfăşurat în faţa Prefecturii judeţului Giurgiu faţă de atacarea bugetului propriu al CJ de către Instituţia prefectului.
Angajaţii din Spitalul Judeţean Giurgiu, de la Biblioteca Judeţeană, Muzeul Judeţean din sistemul de asistenţă socială sau cei care se ocupă de proiectele europene precum şi angajaţii CJ au cerut demisia prefectului judeţului Giurgiu, spunând că această decizie de atacare a bugetului CJ aduce „moartea” instituţiilor în care lucrează pentru că fără buget nu se vor putea face niciun fel de decontări ale cheltuielilor efectuate. Protestatarii au strigat, de asemenea, lozinci împotriva a ceea ce ei au numit „mafia portocalie” şi au cerut demisia preşedintelui Traian Băsescu.

Din grupul de protestatari a făcut parte şi preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu, care a spus că atacarea bugetului propriu al CJ nu a mai fost întâlnită în ultimii patru ani de când se află la conducerea CJ şi consideră că această decizie e una politică.

Bugetul propriu al CJ Giurgiu pentru acest an a fost atacat în contencios administrativ de către Instituţia Prefectului Judeţului Giurgiu, fapt care ar duce la blocarea bugetului şi imposibilitatea achitării salariilor sau altor cheltuieli ale instituţiilor care depind de bugetul CJ. La finalul săptămânii trecute, preşedintele organizaţiei judeţene a PDL Giurgiu, Marin Anton, a anunţat că Instituţia Prefectului va restrânge aria de atac a bugetului CJ astfel încât să nu fie afectate structurile din domeniile social, educaţional şi cel al sănătăţii publice. AGERPRES

 

2 COMENTARII

  1. Inainte de aridica si a da cu parul era bine ca giurgiu-net sa ne prezinte motivele ptr. care prefectul a blocat bugetul cons.judetean ca sa stim ce e in neregula la intocmirea lui. Apoi stiu ca orice inst.bugetara,pina la aprobarea bugetului,poate efectua intr-un anumit procent,cheltuieli conf.bugetului anului precedent. Este mai simplu sa manipulam decit sa explicam,vai de curul lor de penalisti! L-am vazut si pe dr. spitalului,nu stiu cit de bun e in meserie dar ca director si politician pnl,o mare dezamagire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here