Primarul municipiului Giurgiu, Lucian Iliescu, spune că face şi acum eforturi pentru deszăpezirea oraşului, dar nu a primit niciun ajutor financiar pentru acest lucru nici de la fostul şi nici de la actualul guvern.
„Noi am făcut şi facem şi acum eforturi pentru deszăpezire, dar nu am primit niciun ajutor nici de la guvernul care a plecat nici de la acesta privind deszăpezirea. Au stat trei zile cei din localitatea Chiriacu fără energie electrică pentru că nu puteau ajunge maşinile de intervenţii la ei şi noi, municipalitatea, am ajutat pentru deszăpezirea drumurilor pentru a se ajunge la ei deşi nu aveam nicio obligaţie în condiţiile în care drumul naţional Giurgiu Ghimpaţi era închis, iar drumul naţional nu este responsabilitatea noastră”, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul municipiului Giurgiu, Lucian Iliescu.

El spune că giurgiuvenii sunt oameni săraci şi că, în situaţii extreme cum s-au înregistrat în această iarnă, ar trebui ajutaţi de guvern, deşi se arată sceptic în legătură cu alocarea de fonduri de la bugetul de stat. Primarul are şi o explicaţie pentru acest lucru, el declarând că este vorba de „culoarea politică”, pe care o consideră definitorie în alocarea fondurilor. AGERPRES

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here