Li se dusese faima dincolo de granițele localității, ba chiar și prin străinătate, iar versurile lor au frânt multe inimi de jupânițe. Lăutarii de la Naipu, muzicanți din tată-n fiu, erau chemați sa cânte de dor sau jale, la bucurie sau necaz. Din gloria lor de odinioară n-au mai rămas însă decât crâmpeie de amintiri, ca într-un film alb-negru, pe care vrei să-l tot revezi.

La 40 de kilometri de București în județul Giurgiu se afla localitatea Naipu.  Satul nu are nimic neobișnuit, e doar unul din acele locuri anonime în care dacă ai locui ai muri de plictiseala în câteva zile.

Până in anii 90, trăiau aici zeci de lăutari renumiți în toate localitățile din împrejurimi. Li se dusese vestea si cantau la nunti până departe spre Giurgiu, Alexandria sau București.  Unii dintre ei, putini ce-i drept, isi mai luau slujbe sezoniere. Cei mai multi însa stăteau acasă, așteptând ca oamenii din comunele învecinate să-i arvunească pentru nunti, botezuri sau alte sărbători.

Treptat, s-au risipit prin tara. Unii au plecat sa cânte în Occident, atraşi de mirajul câștigurilor fabuloase. De gloria lor de odinioară s-a ales praful. Putini își mai amintesc azi de muzica lor. Rar se mai întâlnesc la căminul cultural sau acasa la vreunul dintre ei și cântă pentru propria placere.

Petre Mihai are 82 de ani si este decanul de vârsta al lăutarilor de la Naipu. S-a născut într-o familie de lăutari și a învățat sa cânte la fel ca toti de pe aici de mic copil. Tatăl cânta la vioara, iar cei 3 frați la acordeon…

Are la rândul lui un băiat si o fata. Băiatul i-a continuat meseria iar nepotul studiază pianul la liceul Dinu Lipatti din București. Isi aduce aminte cu placere de viata de artist pe care a dus-o si, bucuros ca un copil, ne arata ce stie.

Marin Duță zis Terci are 75 de ani. Tatal lui era lăutar de clasa. Familia avea 8 copii: 5 baieti si 3 fete. 5 dintre ei au fost lăutari. Au cântat la vioara și la țambale.

Marin își amintește cu nostalgie de vremurile trecute. Spune ca se canta de sâmbăta pana luni seara, la 10-11 si nu plecai pana nu făceai plăcerea omului. Noaptea, canta doua-trei cântece, făcea o pauza doua, bea ceva, si apoi cinta mai departe pina la ziua.

Muzica ii aducea multi bani. A fost un om elegant la viata lui si se îmbracă doar de la Bucuresti, la croitori renumiți. Nici cu dragostea n-a dus-o rau. Femeile il iubeau, uimite de vocea lui. Din ce-a fost, n-a prea mai ramas nimic.

Uneori, Negroi stă de vorba cu prietenul si colegul sau de formație Petre Calistrache, despre destinul muzicii lautaresti din vremurile noastre. Când au un moment de răgaz, merg prin satul bântuit de umbrele strămoșilor lăutari, uitati azi de toata lumea.

Cei câțiva lăutari care au mai ramas în Naipu sunt personaje stranii, aproape de neînțeles pentru cei din jur. Isi vad mai departe de pasiunea lor de-o viata, rupți parca de lumea dezlanțuita.

Se întâlnesc uneori când au timp la căminul cultural din sat si cântă cu aceeași dăruire ca si cum i-ar asculta sute de spectatori. Ca si cum dupa concert zeci de impresari s-ar bate sa-i aibă in vreun turneu prin lume.  Dar sala e goala si friguroasa, iar muzica lor pare sa nu mai intereseze pe nimeni.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/reporterii-realitatii-lautarii-de-la-naipu-o-poveste-despre-jupanite-dragoste-si-bani-video_906390.html#ixzz1kByolNb9

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.