Prefectul judeţului Giurgiu Robert Ioan Cristoi spune că apropierea de cetăţeni, atragerea investitorilor şi promovarea proiectelor din fonduri europene au fost principalele sale preocupări din 2011.
‘Din acest an de când am primit această sarcină de a fi prefect al judeţului Giurgiu am abordat deschis problemele cetăţenilor şi am deschis calea de comunicare cu presa şi cu cetăţenii participând la aproape toate audienţele solicitate de cetăţeni şi pot spune că foarte multe probleme sunt legate de fondul funciar, iar pentru anul viitor am ca obiectiv proiectele care pot atrage fondurilor europene, dar şi încurajarea şi sprijinul oricăror investiţii sau investitori pentru judeţul Giurgiu’, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă de bilanţ al activităţii pentru acest an, prefectul judeţului Giurgiu, Robert Ioan Cristoi.

El a precizat că va acorda, totodată, atenţie dezvoltării şi continuării proiectelor transfrontaliere desfăşurate cu partea bulgară şi chiar a avut o întâlnire în acest sens cu noul primar şi noul prefect al Districtului Ruse. ‘Noul prefect al districtului Ruse are experienţă în apărarea civilă, de aceea sunt sigur că vom continua proiectele comune pe această linie şi cred că nu vor exista dificultăţi în această iarnă la frontieră dacă vor exista căderi masive de zăpadă ca în alţi ani’, a completat prefectul judeţului Giurgiu.

El a adăugat faptul că nu va părăsi judeţul Giurgiu de sărbători şi va verifica personal toate bazele de deszăpezire din judeţ pentru a vedea dacă sunt pregătite să intervină în situaţia căderilor de zăpadă. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ