La sfarsitlacestui an, Ministerul Justiţiei a organizat la Bucureşti Conferinţa de deschidere a Proiectului “Promovarea medierii în cauzele transfrontaliere în materie civilă”, finanţat de către Comisia Europeană prin Programul Specific „Justiţie civilă”.

In imaginile pe care le puteti urmari, mediatorul Mustateanu Petrisor impreuna cu reprezentantul Ministerului Justitiei din Olanda, domana Pauline Verhaak, expune participantilor mecanismul numit Intervision , foarte util in atelierele de lucru din cadrul asociatiilor profesionale si recomandat datorita istoricului pe care procedeul il detine in tara de origine Olanda.

 


Scopul proiectului a fost promovarea medierii în cauzele cu elemente de extraneitate prin organizarea de sesiuni de formare profesională pentru judecători, mediatori, reprezentanţi ai instituţiilor centrale din Statele Membre partenere, elaborarea unui ghid de bune practici pentru specialiştii în domeniu, precum şi prin distribuirea unor broşuri de informare către publicul larg, în scopul explicării procedurii medierii în cauzele cu elemente de extraneitate.

La conferinţa de deschidere au participat aproximativ 50 de invitaţi: judecători, mediatori, reprezentanţi ai instituţiilor partenere – Consiliul de Mediere, Ministerul Justiţiei din Olanda, Ministerul Justiţiei din Bulgaria, Ministerul Justiţiei din Republica Moldova, Asociaţia Europeană a Judecătorilor care sprijină medierea – GEMME, Organizaţia MIKK din Germania, cât şi ai coordonatorului, Ministerul Justiţiei.

Agenda evenimentului a cuprins prezentări ale unor teme de interes, precum: experienţa statelor partenere şi a altor State Membre în implementarea Directivei 2008/52/CE privind medierea, rolul medierii în cauzele transfrontaliere în materie civilă în lumina Regulamentului Brussels II bis (Regulamentul Consiliului nr. 2201/2003) şi a Convenţiilor de la Haga din 1980 şi 1996, Directiva 2003/8/CE privind asistenţa judiciară menită să faciliteze medierea în cauzele cu element de extraneitate etc.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here