Primarul municipiului Giurgiu, Lucian Iliescu, s-a declarat marţi nemulţumit de activitatea poliţiei naţionale şi a jandarmilor în oraş, afirmând că în cele mai multe cazuri doar poliţia locală ”se luptă cu infractorii”.
”Noi, administraţia locală, luptăm foarte mult să ţinem piept la ceea ce se întâmplă în municipiul Giurgiu şi reuşim să avem o protecţie prin poliţia locală, dar celelalte organe, respectiv poliţia naţională şi jandarmii, nu ştiu ce fac, se ascund sau lucrează prea mult în judeţ pentru că nu mai sunt vizibili în municipiu”, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, Lucian Iliescu.

Întrebat despre nemulţumirile primarului municipiului Giurgiu, şeful IGPR, chestorul Liviu Popa, a declarat că nu vrea să intre în polemică, dar consideră că este importantă colaborarea între poliţia naţională şi cea locală. Potrivit şefului IGPR, aceste instituţii trebuie să fie doar în slujba cetăţeanului. ”Cred că nu este de neglijat faptul că România este dată la Bruxelles ca unul dintre cele mai sigure state din Europa”, a spus Liviu Popa. AGERPRES

8 COMENTARII

  1. Pana acum nu a observat dl primar acest lucru, sau nu mai poate oferi protectie interlopilor, ori vrea sa subordoneze politia judeteana(nationala) in folosul politiei locale pe care a transformat-o in instrument politic de reducere la tacere a celor incomozi (vezi ce se petrece in piata centrala)sau in paznicii celor doua corso-uri(nu le pot spune las Rambla)str Garii si str Mircea cel Batran.
    Degeaba incearca Ilici sa impiedice un om bine pregatit ca actualul sef de inspectorat de politie sa-si faca treaba ca nu va reusi, nu mai suntem pe vremea lui Tariceanu cand facea ce vroia muschii primarului.
    Ce face acum primarul suna a intimidare, dar cine sapa groapa altuia s-ar putea sa cada el in ea(vezi ilegalitatile din primarie) care pot fi scoase la iveala si tratate ca atare, adica
    – o justa masura pentru cei care fura din banul public.
    Important pentru comunitate este ca si primarul sa treaca de partea legii pentru ca in Giurgiu cetatenii sau lamurit de hotiile si de dictatura acetuia.
    Daca este intelept ar trebui sa se pensioneze sa nu mai astepte finalul mandatului pentru ca s-ar putea sa aibe soarta acelor primari arestati de DNA. Domne ajuta sa scapam de tine.

  2. s o crzi tu nea mos lucica cine te mai crede nu compara te rog frumos politia nat cu adunatura ta de nespalati si de analfabeti care nu stiu sa citeasca un nr de inmatriculare al uneuii masini sau sa intocmeasca un proces verbal te minte lazar ciobanu cum vrea el o sa patesti ca ceausescu de ce obligi soferii sa parcheze pwe mosia lui ujeniuc sa i faci lui asta parcare particulara toata inv ingradirea si marcajul sant facute pe banii adpp ului politia locala e un moft ptr micii msarii baronoi dictatori locali asa ca tine care ai pus mina pe tot orasul si judetul iti place sa ai slugi mai lasa mne dracului si du te la monte carlo si traieste ti in liniste pensia nu ti ajunge cat ai uergisirt orasul asta al tau auviderzein

  3. tovarase iliescu lucian giurgiuvenii nu va mai vor primar dovada stau miile de scrisori pe cre le tin dosite de ochii dvoastra dar jur oamenii nu mai vor in ruptiul capului sa mai le fi ti primar sau scarbit de domnia voastra o sa mi dau si eu demisia tov i l o sa va ciuruiasca astia la votare in 2012 condoleante eu deja am plecat

  4. I-a facut parcari lui Ivan, Ujeniuc si Paloiu, din taxele si impozitele noastre. Si le mai si platim cu 1,5 lei pe ora. Banii se strang la pusculita comuna a liberalilor, pentru campania electorala. Si Samsarii din piata centrala dau spaga in fiecare saptamana, tot pentru pusculita imbuibatilor lui Ilici. Nu vedeti ca nici beculete nu mai pune pe oras? Nu mai are bani avarul? Are, dar ii tine pentru el si camarila lui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.