Vicepreședintele PNL Norica Nicolai afirmă că propulsarea lui Blaga pe postul nr.2 în stat reprezintă o decizie ciudată, care calcă în picioare atît mesajele lui Traian Băsescu, dar și pe cele ale reformiștilor din PDL, care salutau, nu demult, debarcarea acestuia de la șefia MAI.Anul trecut, vectorii de comunicare ai PDL nu mai pridideau cu știrea că Blaga a vrut să dea o lovitură de stat, prin mitingul polițiștilor, iar Băsescu descoperea că ministerul de Interne este varză, după mandatul acestuia. Astăzi, asistăm la adevărata lovitură de stat pe care Blaga i-o dă lui Băsescu, înțelegînd că prima era doar imaginară și a avut doar rolul de a demonstra cît de jalnic și de precar pot reacționa instituțiile de forță ale statului, chiar și cînd e vorba de lucruri absolut serioase.

Aștept cu nerăbdare demisiile din PDL are marilor reformatori care spuneau, în ultimul an, că îndepărtarea vechii gărzi Blaga-Berceanu-Videanu reprezintă o condiție obligatorie pentru ca partidul să devină unul modern, deschis spre generațiile tinere.

Ceea ce se întîmplă azi dovedește că la conducerea PDL rămîne același grup de interese și că, prin această pseudo-reformă, președintele a înregistrat unul dintre marile lui eșecuri politice.

Mai mult sau mai puțin ironic, aș mai spune că cedarea către UDMR a Secretariatului General al Guvernului dovedește că PDL e în serioasă criză de resurse umane, dar vreau, totuși, să salut performanța ungurilor, care, cu un partid de 6-7% ajung să aibă, practic, doi vicepremieri, pe care – cine știe? – la un moment or să vrea îi schimbe pe un post de premier.

SURSA: Inpolitics

5 COMENTARII

  1. sa vina un VLAD TEPES si sa aiba „GRIJA” de toti acesti nenorociti de pedelisti care ne condupc. Auere mio oameni care decid prezentul si viitorul judetului niste analfabeti ,unii care nu stiu nici macar sa scrie romaneste,multi reciclati de la defunctul psd,si care chiar se lauda ca daca a revenit badalau(cu litere mici)vor fi in continoare la putere. Cazul negroteilor de frari IONESCU

  2. asta e parerea ei dar e n eroare madam nici asta nu va convine voi ati vrut asta nu neaparat puterea p s d un partid mic mic plin de esecuri pacat ca sufera si p n l din cauza lor j o s u s l p n l de sine statator hai crinu pumni in falci lui ponta

  3. dna respectiva sa bagat putin in seama de la cel mai important eveniment care i sa intamplat[menopauza]si politica,calarasi,calarasi!

  4. Draga cccc dddd cred,ca a gresit cand a scris numele cu lit mici,trebuia scric cam asa,,TALHAR,INFRACTOR”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here