”Bătălia pentru viitor”, în a doua sa ediţie, este o carte intre acele carti care schimba Romania, încearcand sa ofere solutii dificultatilor unei Românii care se va numi sigur, post-Băsescu, la fel cum dupa Revolutie Romania s-a numit post-Ceausista. Fara vreo alta legatura intre trecut si viitor, singura asemanare dintre fosta „epoca de aur” comunista si actuala realitate romaneasca este ca, la fel ca si atunci, tara se afla sub dictatura propriului conducator; regimul Băsescu nu este o dictatură-surogat, ci, din pacate, una concretă, resimţită dureros de cea mai mare parte a populaţiei ţării. Actuala putere este profund vinovata prin întîrziere, lucru subliniat de autor: „Frica de un stat puternic a generat vidul de autoritate, disoluţia puterii. Statul nu şi-a asumat rolul de agent al schimbării”, el „a adîncit condiţia noastră de ţară aflată la periferia Uniunii Europene”.

In acest context, munca la care s-a înhămat domnul Adrian Năstase nu este doar una comodă de bibliotecă, de săpat între hîrtii si de initiat proiecte politice, ci una de trasat coordonatele unei reconstrucţii după un derapaj naţional ce durează deja de prea multă vreme.

 

Celebrul analist american, Noam Chomsky, descria cu acurateţe modul în care un grup de dictatori pot aduce haosul într-o ţară: „Strategia diversiunii constă în deturnarea atenţiei publicului de la problemele importante şi de la schimbările hotărîte de elitele politice şi economice, printr-un potop continuu de distracţii şi de informaţii neînsemnate”. Iar acest potop continuu la care se referea analistul american este cat se poate de contemporan in contextul in care actuala putere portocalie a inceput sa acapareze majoritatea mijloacelor mediatice pentru a-si putea vedea linistita de asa zisa „guvernare”.

Sau, daca ne gandim la celebra sintagma din perioada imperiului roman, poporului, pentru a nu ridica probleme puterii, i se oferea atunci „paine si circ” – desi nu ar fi fost nici asa rau, numai ca actuala guvernare a uitat sa ofere romanilor si painea, oferindu-le doar circul mediatic.

Această carte a domnului Adrian Năstase ne inspira si ne ajută in acelasi timp să participam impreuna la efortul de a scoate împreună România din stadiul de ţară tabloidă şi s-o aducem la starea de normalitate, demnă de încrederea cetăţenilor săi şi de respectul şi admiraţia celorlalte state.

Adevărurile fundamentale trebuie rostite, oricît de tîrziu ar fi sau ni s-ar parea. Poate că cei 21 de ani post-decembrişti au mai limpezit perspectiva adevărului, astfel că măcar începînd de acum să putem construi un solid edificiu social, mai primitor pentru cît mai mulţi români.

 

Trecutul are o singură caracteristica: este irevocabil.

Tot ce putem face acum este să începem, în sfîrşit, o nouă construcţie, care să dureze. Iar la temelia ei va sta, cu siguranţă, şi cartea excelentă a diplomatului si politicianului de excepţie, Adrian Năstase.