Anul trecut, viitorul nu părea prea roz pentru piaţa imobiliară din Giurgiu. Anul acesta contrazice orice estimări trecute: situaţia chiar este mai bună. Numărul tranzacţiilor a crescut, chiar dacă preţul a scăzut. Specialiştii din zonă consideră că această devalorizare a imobilelor nu se va opri aici, că urmează să mai vedem scăderi însemnate de preţ.

„Lucrurile stau mai bine decât anul trecut, cel puţin pe piaţa imobiliară. S-au înregistrat mai multe tranzacţii, dar preţul merge în continuare în jos. Segmentul apartamentelor merge cel mai bine. Se vând şi terenuri micuţe, dar pe partea aceasta sunt mai puţine tranzacţii”, spune reprezentantul agenţiei Imobiliare Giurgiu.

Programul Prima Casă nu a fost un succes nici în Giurgiu. Salariile de aici nu sunt prea mari, aşa că potenţialii creditori nu reuşesc să întrunească toate condiţiile impuse de bănci. Mai mult de atât, cei care reuşesc să se încadreze în cerinţe, devin descurajaţi de perioada îndelungată de aprobare a dosarelor.

„Programul guvernamental nu şi-a atras fani în Giurgiu şi, din ce ştiu, în oraşele mici, în general. Lumea nu se încadrează în condiţiile băncilor, chiar dacă vedem şi auzim altceva în presă. Iar cei care s-ar încadra, preferă să apeleze la alte metode, deoarece durează foarte mult”, recunoaşte administratorul unei alte agenţii imobiliare.

„Oamenii plătesc cu bani cash, în general. Cel puţin la noi la agenţie, sunt extrem de puţini cei care apelează la bănci. Cred că procentul celor care achită cu bani gheaţă depăşeşte 90%. Clienţii cu banii jos sunt atât românii care locuiesc în străinătate, cât şi cei care locuiesc aici. Românul are bani şi pe timp de criză!”, susţine reprezentantul Imobiliare Giurgiu.

  • Garsonieră – 10.000 euro
  • Apartament cu două camere – 20.000-25.000 euro
  • Apartament cu trei camere – în jur de 30.000 euro

Preţul mediu al garsonierelor este de 10.000 euro, indiferent dacă este în centru sau la marginea oraşului. În schimb, preţul apartamentelor cu două şi trei camere diferă în funcţie de zonă, din cauza modului în care au fost construite blocurile. În centru, sunt blocuri cu apartamente decomandate, cu o suprafaţă mai mare, pe când spre marginea oraşului sunt apartamente mai micuţe. Din spusele agenţilor imobiliari din zonă, clienţii preferă locuinţele de pe Șoseaua Bucureşti, după care urmează Bulevardul CFR şi zona Ultracentrală (bd. Vlad Țepeş).

Preţul terenurilor s-a înjumătăţit în ultimii trei ani, iar tendinţa este de continuă scădere

Oferta de terenuri din Giurgiu este bogată, după spusele consultanţilor imobiliari – sunt terenuri bine-poziţionate, altele amplasate la marginea oraşului, unele interesante, altele cu preţuri intangibile sau accesibile. Cu alte cuvinte, ofertă pentru toate gusturile, numai bani să fie.

„Segmentul rezidenţial a crescut foarte mult în ultimii ani, mai ales în zonele limitrofe. Există clienţi interesaţi de toate zonele periferice, mai puţin de ieşirea spre Bucureşti. Loturi de pe şoseaua Alexandriei sau şoseaua Sloboziei se tranzacţionează cu un preţ mediu de 10 euro/mp”, declară administratorul unei agenţii imobiliare din Giurgiu.

„În zonele centrale şi semicentrale, terenurile cu adevărat bune se vând cu preţuri între 75 şi 100 euro/mp. Preţ mare au terenurile bine-poziţionate, care pot fi folosite pentru a construi un bloc. Să nu creadă cei care au case vechi, în zone bunicele, că pot obţine un asemenea preţ. În 2008, preţul unui teren similar era de aproximativ 200 euro/mp. Preţul s-a înjumătăţit şi probabil că va mai scădea destul”, exemplifică reprezentantul Imobiliare Giurgiu.

Firmele care au contractat lucrări în zonă menţin activă piaţa chiriilor

Pe piaţa chiriilor este, în continuare, activitate mulţumitoare pentru agenţii imobiliari. Numărul închirierilor nu a scăzut, deşi chiriile au coborât uşor. Cele mai căutate rămân tot garsonierele şi apartamentele cu două camere.

  • Garsonieră – 100 euro/lună
  • Apartament cu două camere – 150-200 euro/lună
  • Apartament cu trei camere – 200-250 euro/lună

Sunt foarte multe proiecte demarate în această perioadă în zonă, iar societăţile care au contractat lucrări îşi aduc angajaţi de peste tot, menţinând astfel activ acest segment al pieţei imobiliare. Chiriaşii de acest gen caută numai apartamente mobilate şi utilate complet, spun consultanţii imobiliari din Giurgiu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.