Cu începere de la 1 iunie, când Bulgaria a redus la o treime taxele de traversare a Podului Prieteniei, între Ruse şi Giurgiu, veniturile încasate din aceste taxe au crescut între 2,5 şi 3 ori urmare a numărului sporit al turiştilor, a declarat luni ministrul bulgar al finanţelor Simeon Diankov.

Aflat la Ruse, oficialul a spus că a discutat recent cu omologul său român, Gheorghe Ialomiţianu, şi i-a propus ca, în timpul vizitei sale la Bucureşti, programată la mijlocul lunii octombrie, să se întâlnească cu parlamentarii care se opun diminuării taxelor şi din partea României pentru a-i convinge despre avantajele unei asemenea decizii, prezentându-le datele statistice pe care le deţine Bulgaria.

Diankov, care mai ocupă şi postul de vicepremier în guvernul de la Sofia, a adăugat că va cere României să renoveze partea de pod ce îi aparţine, aşa cuma făcut Bulgaria în această vară.

După o decizie a guvernului bulgar, cu începere de la 1 iunie 2011, taxa percepută pentru traversarea singurului pod dintre Bulgaria şi România a fost diminuată unilateral de la 6 la 2 euro.

Astfel, traversarea podului dinspre Bulgaria spre România costă de trei ori mai puţin decât invers.

3 COMENTARII

  1. ca bulgarii cistiga mai mult,nu ma indoiesc dar logica elementara spune ca astia se si intorc…nu mai traverseaza podul?ca daca da…romanii cu taxa nesimtita cistiga si mai mult fara sa faca nimic…

  2. cum de castiga doar ei? Noi avem taxe duble dar incasari mai mici! Turistii aia se teleporteaza la jumatatea podului?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here