Transportatorul naţional de gaze naturale Transgaz SA din Mediaş a demarat construcţia pe teritoriul ţării a conductei Giurgiu-Ruse, de interconectare a reţelelor de gaze dintre România şi Bulgaria, relateazăNewsIn.

„Transgaz a finalizat formalităţile de achiziţie a lucrărilor de execuţie a proiectului pe teritoriul României (adică a staţiei de măsurare gaze Giurgiu şi segmentul terestru al conductei dintre SMG Giurgiu şi punctul de subtraversare al Dunării de pe ţărmul românesc). Contractul a fost încheiat cu câştigătorul licitaţiei, respectiv, Inspet SA din Ploieşti, pe 8 iunie 2011, lucrările fiind în desfăşurare”.

De asemenea, au fost finalizate documentele aferente achiziţiei comune Transgaz-Bulgartransgaz, a serviciilor de proiectare şi execuţie lucrări (contract la cheie) pentru subtraversarea Dunării.

„Estimăm că în cursul lunii septembrie 2011 va avea loc licitaţia pentru serviciile de proiectare şi execuţie lucrări de subtraversare a Dunării”, spun oficialii Transgaz.

Acesta ar fi cel de-al doilea proiect privind interconectarea reţelelor de gaze naturale dintre România şi ţările vecine, după ce anul trecut a fost inaugurată, în luna octombrie, conducta Arad-Szeged, cu Ungaria. Gazoductul ar trebui să fie gata până la sfârşitul anului viitor, altfel, România riscă să piardă fondurile europene alocate pentru această investiţie.

Conducta Giurgiu-Ruse va avea o lungime totală de circa 26 km, dintre care 7,2 km sunt pe teritoriul României, iar 4,14 km reprezintă subtraversarea fluviului Dunărea. Totodată, vor fi construite şi două staţii de măsurare a gazelor naturale, SMG Giurgiu şi SMG Ruse.

Valoarea totală estimată a proiectului (cu valori eligibile pentru cofinanţare UE) este de 24 milioane euro, din care Transgaz -10 milioane euro şi Bulgartransgaz E.A.D. – 14 milioane euro. UE a alocat aproximativ 8,9 milioane euro ca şi co-finanţare a acestui proiect, astfel co-finanţarea de la Comisia Europeană reprezintă pentru tot proiectul aproape 38 % din valoarea totală, estimată, eligibilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here