Secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Adrian Rădulescu, consideră că străinii fac agricultură în România atraşi de siguranţa zonei şi de calitatea pamantului.

Jurnalul Naţional: Aveţi o evidenţă a pământului cumpărat, concesionat sau luat în arendă de străini?

Adrian Rădulescu: Statistici nu avem, datele există însă, la fiecare registru de cadastru, unde au cartea funciară. Cam 50% dintre ei fac agricultură, 50% l-au cumpărat în scopuri imobiliare sau pentru speculă de terenuri.

Primesc subventii pe ele?

Dacă sunt lucrate, da.

APIA verifică fiecare bucăţică de teren?

Există un control pe eşantion, care este de 8%, şi, când pică pe eşantion sau la o sesizare, pot fi controlate aceste terenuri. Se aplică regulamentul Uniunii Europene, nu poţi  să controlezi 7,1 de milioane de ha, cât plăteşte APIA pe teren arabil. E imposibil. Se face pe eşantion şi se extrapolează la nivel de suprafaţă.

Pe pământurile lăsate pârloagă de ce se iau subvenţii?

Eu, ca şi agricultor, atunci când fac cererea la APIA spun că nu cultiv pământul, dar îl păstrez în bune condiţii, fără mărăcini, fără buruieni, şi atunci primesc numai subvenţia de 103 euro pe ha de la Uniunea Europeană, fără plata complementară de la Guvernul  Romaniei, de 73 de euro. Pământuri nelucrate ar fi cam 6-7%, foarte puţin, pentru că am pornit de la subvenţia de 20 de euro la ha şi, în 7 ani, am ajuns la subvenţii  de 180 de euro pe ha.

 

De ce vin subvenţiile atât de târziu?

Nu e adevărat. Subvenţiile se dau pentru anul în curs începând cu 1 decembrie al anului respectiv până la 30 iulie anul următor. Anul ăsta, la 30 martie, am dat toate subvenţiile, în 2012 pentru 2011 vrem să le dăm până în februarie.

 

Dar se dau după ce faci treaba…

Păi, îţi dau pe ceva ce ai făcut, nu pentru ce ai vrea să faci…Am constitut nişte mecaniste prin care acordăm subvenţia înainte, dar cu riscurile de rigoare. Începând cu 15 iulie, noi dăm adeverinţe prin care spunem că agricultorului respectiv îi datorez suma de 200.000 de euro, să zicem, bani pe care îi voi da între 1 decembrie şi 30 iulie. El se duce cu această adeverinţă la bancă, este o creanţă certă, banca îi poate da 80% din bani, pentru care el plăteşte o dobândă până primeşte subvenţia. Dacă ia aceşti bani, el poate să negocieze  produse pe care le cumpără şi poate să obţină discount-uri de până la 20-30%, deci mult mai mult decât ar plăti dobânda.

 

Exista diferenţe la cumpărarea unui teren între un cetăţean UE şi unul din afara UE?

Nu există nici o diferenţă. Nici unul, nici celălalt nu poate cumpăra terenuri în România ca persoană fizică, numai dacă îşi fac firme, firme rezidente în România. Când dispare firma, trebuie să vândă terenul în cel mult un an de zile.

 

Cetăţenii din ţările arabe vin să cumpere?

Nu ştiu, dar interesul cred că există. Ceea ce-i incomodează pe majoritatea care vor să investească în România în terenuri este că statul nu mai are teren. Ei ar vrea să nu mai caute teren, să cumpere de la persoane fizice sau juridice, ci de la stat. Dacă statul închiriază, dacă statul are… Ei, statul n-are. Le convine să ia de la stat pentru că terenurile sunt comasate, vorbesc cu un singur om. Iar cei din ţările arabe au la ei acasă un sistem economic în care majoritatea pământurilor sunt în proprietatea statului. Un capitalism cu tentă socialistă.

 

Ce-i atrage pe străini să facă agricultură în România?

Siguranţa zonei, calitatea pământului, preţul mic, forţa de muncă şi siguranţa alimentară a ţărilor de unde vin. Adică, sunt ţări care au saci de bani şi pe care nu-i pot mânca. Iar cel mai rău este să ai bani şi să nu ai de unde să cumperi alimente. Dacă avem 10 mere şi nouă ne trebuie 20, aceste 10 mere sunt cumpărate de cine se mişca cel mai repede sau de cine oferă preţul cel mai mare. Şi atunci nu vor să intre în concurenţă, ei vor un lucru sigur, se asociază, fac orice ca să aibă siguranţa pământului şi a produselor lui.

 

România va muri de foame?

România nu, dar românii, da. Aici ar trebui făcut ceva, ar trebui să mărim rezervele de stat la cereale. Apoi, trebuie să începem să lucrăm pe bază de contracte, iar întreprinderile să aibă asigurat un minimum de materie primă necesară pentru a funcţiona pentru un an de zile. Dacă stau la piaţă, plătesc ca anul trecut, când grâul s-a vândut cu 0,5 lei kg şi pe urmă a trebuit să-l cumperi cu 1,20 lei.

 

De ce sunt taxele vamale mici la produse care se fac şi în România şi taxe mari la produsele exotice?

Nu România pune taxe vamale. Taxele vamale sunt impuse de politica agricolă a Uniunii Europene. În Europa, agricultura este singurul domeniu în care politica este comună. Dacă produsele vin din Uniunea Europeană, vin fără taxe vamale şi cu TVA zero, la fel ca şi produsele noastre. Dacă vin din afara Uniunii, ele au o taxă pe care o stabileşte UE.

 

 

Se exportă mult?

Nu confundaţi firmele care lucrează terenurile cu marii dealeri din România. Sunt 5-6 firme multinaţionale, consacrate, care fac exporturi de cereale. Majoritatea fermierilor lucrează cu aceste firme. Şi eu pot să export, dacă am un preţ de 200 de euro la extern şi 150 de euro la intern, ce crezi că aş face? Vorbim, într-adevar, despre nişte lucruri pe care trebuie să le reglăm. Sunt multe piedici aici, în România. De exemplu, nu vor morăritul şi panificaţia să facă contract cu mine, să îmi zică: ”uite, îţi dau 20%-30% avans şi fac un contract cu tine. Am nevoie de 10.000 de tone de grâu. Stabilim un preţ acum şi încheiem afacerea”.  Dar nu vor, ei dau tot la piaţă şi aşa apare riscul ca pe piaţă oferta să fie foarte mare. Un alt obstacol: din neştiinţă, băncile creditează foarte greu, considerând că agricultura este un risc. Dar, atâta vreme cât facem agricultură europeană, de ce este un risc? Dobânzile sunt extraordinar de mari, de la 12% până la 20%, iar în ţările europene discutăm de 2%-3% dobândă. De asemenea, lipsa de contracte de vânzare certe, pe un preţ care să poată fi negociat înainte. Toată lumea vrea  contract fară preţ, preţul să fie stabilit la recoltă. Nu se poate aşa ceva.  Noi importăm cam 30% pe an.

 

Statul nu poate interveni să reglementeze aceste lucruri?

Nu, pentru că este economie de piaţă. Eu, ca stat, pot să îl ajut pe agricultor. De exemplu, dacă văd că am favorabilitate pentru pomi fructiferi sau pentru legume şi fructe, îl  îndrept pe  fermier către aceste lucruri şi îl ajut să îşi facă plantaţie, să-i subvenţionez o parte din ea, să-i garantez creditele pe care să le ia, mă implic să-i dau nişte garanţii. Dacă legea îmi permite să-i dau şi alte forme de sprijin, cum ar motorina, o fac. Sectorul agricol, pentru România, va fi numărul 1 şi cred cu siguranţă că cei care vor investi aici nu vor pierde, ci vor deveni nişte persoane foarte bogate.

 

Românii fac greu agricultură, în timp ce străini veniţi aici se descurcă foarte bine. Cum vă explicaţi?

Diferenţa dintre români şi străini este că străinii sunt sinceri, iar românii ascund lucruri pe care nu ar trebui să le ascundă. Într-adevăr, din agricultură, dacă faci lucrurile aşa cum trebuie, dacă faci toate demersurile tehnologice şi asiguri pământului ce trebuie, faci profit. Îţi dai seama că românul minte atunci când, deşi are, să zicem, o combină de 200 de mii de euro, un tractor de 100 de mii de euro şi alte utilaje care fac un milion de euro, vine la televizor şi zice: ”sunt sărac, nu am câştigat nimic”. Eu nu cred, nu sunt sinceri.  E adevărat, poate că nu fac acelaşi profit ca si străinii, depinde dacă vând direct sau vănd prin intermediari, depinde dacă lucrează pe credit furnizor sau pe credit bancar, dacă au maşinării performante. Profitul diferă de la o plantaţie la alta. Oricum ar fi însă, profitul există.

 

Românul este încurajat să facă agricultură?

Eu zic ca da, e drept că mai avem multe de făcut, pentru că în mediul rural există şi această încăpăţânare: ”lasă bă, că ştiu io, uite cine îmi dă mie lecţii”.  Doar exemplele sunt cele care îi determină să încerce. Dacă văd vreun vecin, care fie a lucrat în străinătate, fie e mai curajos şi a schimbat un tractor mai mic cu unul mai mare, care şi-a făcut o exploataţie care-i merge foarte bine, abia atunci vor să împrumute modelul.

 

Subvenţiile acordate sunt suficiente?

Nu sunt. Una este venitul obţinut sau costurile pe care le realizează un fermier francez care are 400 de euro subvenţie la ha, sau grecul, care are 700 de euro şi altceva e ceea ce primeşte românul, care are maximum 130 euro la ha. În acest an se speră să ajungem la 176 euro pe ha, iar din 2014 la 220-230 euro pe ha.

 

Străinii au alte facilităţi ?

Facilităţi ar avea dacă nu se finanţează din Romănia, ci din ţara lor, în sensul că ar avea nişte dobânzi mult mai mici decât aici.

 

În magazin găsim mai multe produse agro-alimentare din străinătate şi mult mai puţine de la noi. De ce?

Agricultorii noştri nu pot asigura constanţa, calitatea şi livrările zilnice pe produsele cu perisabilitate uşoară, cum sunt fructele şi legumele.

 

Există posibilitatea ca românul să exporte fructe şi legume, de exemplu, care apoi să se întoarcă în România având eticheta de Grecia sau Italia?

În nici un caz. Noi nu suntem în stare să producem atâta, mă refer la cantitate şi la ambalat. Noi nu înţelegem că în ţările europene toate aceste lucruri sunt făcute prin asociaţii, cooperative, unde de exemplu, unul are 5 ha de cireşi, eu am 3, celălalt are 8. Strângem 100 de ha, ne facem un depozit, obţinem 500 de tone de cireşe şi pe-astea le putem livra, dar ca fiecare în parte să facă lucrul asta nu poate. O să se demonstreze uşor-uşor că asta ar fi soluţia: asociaţiile. 20 de ani am fărâmiţat CAP-urile şi în 40 de ani o să le construim la loc.

 

Faceţi agricultură?

Da, dintotdeauna. Am în proprietate cam 100 de ha în Prahova. Am alte 120 de ha de viţă de vie, doar 15 ha ale mele, restul fiind proprietatea asociatului meu şi în arendă. Mai am în arendă 1600 de ha în Călăraşi, am cultivat orz, grâu, porumb, floarea soarelui, rapiţă. Mai am şi o explotaţie de creşterea porcilor de 5000 de capete de serie. Şi copiii mei au fiecare câte o explotaţie, câte o fermă de 6000 de capete de porci pe an. Întotdeauna am fost asociat cu cineva, nu pornesc de la ideea că cel cu care sunt mă fură. Întotdeauna am avut profit.

 

Cum încurajează Ministerul Agriculturii producătorii, concret?

De exemplu, pe măsura 1.2, „instalarea tinerilor la sat”, oferim celor dornici să îşi facă o exploataţie la ţară 25.000 de euro nerambursabili. De la anul vor fi 40.000 de euro. Sunt diferite cursuri de formare, gratuite. Şi oamenii au început să vină, pentru că ceea ce trebuie noi să facem este să  punem o sămânţă aici, una acolo şi, astfel, oamenii încep să se întrebe: ”unde ai fost, cum de ai ştiut asta, cum ai făcut? unde să mă duc şi eu, ca să reuşesc ce ai reuşit tu?”. Românii greşesc pentru că încă mai au idei preconcepute: „dacă tata nu s-a împrumutat niciodată, nu o să mă împrumut nici eu”. Nu poţi să faci business, dacă nu te împrumuţi. Eu am 7 milioane de euro credit. Dorm mult mai liniştit ca cel care are credit pentru casă sau leasing, dacă nu este om de afaceri. Pentru că eu produc. Dacă anual scot 2 miliarde de lei, în trei ani am achitat creditul, pe când tu eşti legat de serviciu, nu produci nimic şi atunci şi creditul la casă e infinit mai greu de achitat. A doua problemă este că românul spune: „nu am bani, deci nu mă mai gândesc să fac ceva”. Greşit, gândeşte-te că ai bani, fă-ţi un plan bine pus la punct, interesează-te şi apoi o să vezi că faci rost de bani, afacerea prosperă şi achiţi datoriile. De-aia reuşesc străinii: au mentalitatea investitorului, au curaj. A treia problemă: trebuie să fii pregătit oricând să o iei de la capăt. De la zero. Dacă ai reuşit o dată, sigur poţi şi a doua oară.

 

Jumătate din Caraş-Severin aparţine străinilor

Italieni, francezi, elveţieni, nemţi, olandezi, portughezi. Conform statisticilor furnizate de Direcţiile pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din România, nu este judeţ care să nu găzduiască străini-agricultori. Au păşit pe pământ românesc, şi-au înfiinţat societăţi comerciale, singurul mod prin care puteau cumpăra teren românesc şi au devenit moşieri. Numai în Ialomiţa, datele oficiale arată că 7703 ha sunt deja ale turcilor, grecilor, francezilor, olandezilor, italienilor, portughezilor şi danezilor. Suprafeţe uriaşe aflate în proprietatea străinilor se găsesc şi în Sibiu. Din 12.000 de hectare de teren muncit de 9 fermieri ce vin din Elveţia, Spania, Italia, Olanda şi Germania, 75% a devenit deja proprietate personală. Conform datelor oferite de Direcţia Agricolă Sibiu, preţul unui ha de teren agricol variază între 2000-5000 de lei. În judeţul Neamţ, străinii din Austria, Italia, Danemarca sau Germania aflaţi în spatele celor 11 societăţi comerciale au în arendă suprafaţa de 11.189 ha.

Direcţia pentru Agricultură Neamţ precizează care sunt culturile pentru care se zbat agricultorii de peste hotare: grâu şi secară, cea mai mare parte din suprafaţă, apoi porumb, floarea soarelui, rapiţă, sfeclă de zahăr, orzoaică de toamnă şi muştar. Şi în Mehedinţi sunt străini din Italia, Franţa şi Germania. Au venit cu ani în urmă, când ha nu ajunsese să coste între 1500 şi 2500 de lei, cât costă acum şi au reuşit să strângă, după cum aflăm din datele trimise, peste 4500 de ha. Buzăul pare a fi invadat de italieni şi doar de un olandez, dacă este să ne luăm după informaţiile primite de la reprezentanţii Direcţiei Agricole. Cu bani puţini au reuşit să aibă în proprietate 2641 de ha şi aproape dublu în arendă. Judeţul care deţine recordul în ceea ce priveşte suprafaţa de teren arabil aflată în custodia străinilor este Caraş-Severin. 38.343 ha de teren cultivat, dintre care „se apreciază că aproximativ jumătate din suprafaţă este cumpărată de aceştia”.

Sunt 47 de investitori străini. Acum, preţul unui ha de teren a ajuns să oscileze între 1000 şi 1200 de euro. Valori apropiate (între 1000 şi 3000 de euro pe ha) sunt înregistrate şi în judeţul Olt. În vârful clasamentului, cu cel mai mare preţ practicat pe bucata de pământ este judeţul Bacău: între 2000 şi 10.000 de euro hectarul, „în funcţie de bonitatea terenului”. Poate aşa se explică şi de ce în acest judeţ străinii nu au dat buzna să achiziţioneze teren, ci cel mult, să-l ia în arendă. Conform datelor oficiale, prea puţin din producţia obţinută rămâne în ţară. În Brăila, de exemplu, producţia de orez este destinată în întregime exportului (Italia), în Sibiu, alunul şi vişinul merg în totalitate tot la export, iar la Caraş Severin, reprezentanţii Direcţiei agricole spun că „din recolta obţinută, majoritatea este exportată”.

 

Afară, un ha de pământ costă 10.000 de euro

Am încercat să aflăm date despre cât costă terenul agricol şI ce ajutoare primesc agricultorii în alte state. Cei de la misiunea economică Ubifrance ne-au declarat că nu dispun de informaţii referitoare la suprafeţele deţinute de cetăţenii francezi în România şi că există  82 de firme cu participaţie franceză înregistratate mai ales în judeţele Timiş, Constanţa, Arad, Dolj, Călăraşi şi Teleorman, care au drept obiect agricultura.

Mihai Belghir, de la Serviciul Economic al Ambasadei Republicii Federale Germania, spune că preţul  mediu al unui hectar de pamânt arabil în Germania, în anul 2009, a fost de 10.908 Euro. Agricultorii germani primesc aceleaşi subvenţii ca toţi agricultorii din Uniunea Europeană: „Agricultura Europeană şi industria piscicolă Europeană primesc sprijin în cadrul politicii agrare comunitare şi în cadrul politicii piscicole comunitare (fonduri europene pentru agricultură, fonduri europene pentru industria piscicolă).

Ambasada Spaniei ne-a oferit următorul răspuns: „Biroul Economic şi Comercial al Spaniei deţine un registru al firmelor spaniole care sunt stabilite în Romania. În acest moment, avem informaţii privind trei firme spaniole stabilite aici şi care au activitate în sectorul agricol: · PUNTAPLATA INVESTMENT S.R.L. (J40/20081/200518173390) Este un holding de firme din sectorul agricol, format din 14 firme care au în total 5.000 hectare de terenuri în exploatare in judeţele Constanta şI Teleorman. O a doua firmă este  GROUP TERRA BLANCA SRL (J16/31/200617458917), care are în exploatare 600 hectare în judeţele Dolj (Mischii) şi Olt (Dobrun). MONTEAGRO INVEST SRL (J15/107/200516678752) este o firma de exploatare agricolă care are în concesie 2.500 hectare de pământ agricol, pentru o perioadă de 49 de ani, în judeţul Dâmboviţa.”

Datele publicate de Ministerul Mediului Inconjurator, Rural şi Marin (MARM) din Spania arată că preţul mediu al terenurilor a coborât la nivelul din anul 2005, ajungând la 10.974 euro. Agricultorii spanioli beneficiază de ajutoare directe, în baza Politicii Agricole Comune. În anul 2010 au solicitat acest ajutor 970.489 producători spanioli, primind un total de 5.066 milioane de euro.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.