Pretul aurului nu a cunoscut o evolutie prea agitata pana in anii ’70. Timp de aproape 150 de ani, uncia de aur s-a miscat de la 18,93 dolari pana in jurul valorii de 35 de dolari. Acesta a fost pretul mediu din 1833 si pana prin 1970.

O uncie are 31,1 grame, ceea ce inseamna ca intr-un kilogram intra 32,15 uncii de aur.

In 1969, metalul galben a sarit pentru prima data de pragul de 40 dolari pe uncie, iar, de aici, cutia Pandorei nu a mai putut fi oprita.

La mijlocul anului 1971, Statele Unite au renuntat la etalonul aur. Mai exact, pe 15 august 1971, se implinesc 40 de ani de cand americanii au renuntat la convertibilitatea deplina a dolarului in aur.

Urmarea: inflatie, bule speculative, crize, recesiuni!

Astfel, uncia de aur ajunge in 1972 la un pret mediu de 58,42 de dolari. Anul urmator, in 1973, sarise deja de 100 de dolari, pentru ca in 1980 sa atinga recordul de 600 de dolari!

Dupa acest an, a urmat o perioada de calm relativ, cu preturi intre 300 si 400 de dolari. Pana in anul 2006, cand a inceput din nou sa creasca.

Pe ansamblu, pretul aurului a urcat de aproape 50 de ori in ultimii 40 de ani.

Subsolul Romaniei

Daca ne gandim strict la resurse, astfel de scumpiri ne avantajeaza. Practic, aurul doboara record peste record. Numai in acest an, metalul galben a atins maxime istorice de peste 15 ori.

In prezent, doua companii au licenta pentru a exploata aur si argint din Romania. Acestea sunt Gold Corporation SA (la Rosia Montana) si Deva Gold SA (la Certejul de Sus).

La Certej, langa Deva, compania europeana Goldfields, actionar majoritar al companiei miniere romane Deva Gold SA, a anuntat existenta unor zacaminte de 65 tone aur si 375 tone argint.

De asemenea, la Rosia Montana, Gold Corporation estimeaza ca exista 314 tone de aur si 1480 de argint, ambele “in situ”. Adica, in zacaminte. Prin exploatare se pierde circa 20%. Rosia Montana Gold Corporation (RMCG) a precizat ca va ramane cu 215 tone de aur.

Aur si argint

Astfel, am putea spune ca totalul care va fi extras din aceste zacaminte se va situa, in mare, la 265 tone de aur si 1484 tone de argint. Aceasta valoarea rezulta dupa ce adunam cele doua zacaminte si scadem 20%.

In prezent, uncia de aur se vinde la bursa din New-York cu 1.625 dolari. In acelasi timp, argintul costa 40,87 dolari.

Astfel, subsolul aurifer al Romaniei ar valora acum circa 13,84 miliarde de dolari. La randul sau, argintul extras ar valora 1,95 miliarde de dolari.

In total, ar rezulta 15,70 miliarde de dolari. Ceea ce inseamna 10,9 miliarde de euro. Sau 46,37 miliarde de lei.

Venituri bugetare, tezaur, rezervele BNR

Ca o comparatie, veniturile bugetului de stat pentru anul 2011 sunt estimate la 180,5 miliarde de lei, ceea ce inseamna 44 de miliarde de euro. Practic, valoarea zacamintelor de aur ar valora cat un sfert din veniturile bugetare care se preconizeaza ca vor fi obtinute in acest an.

Dincolo de aceste posibile zacaminte, mai sunt 104 tone de aur in rezervele Bancii Nationale a Romaniei. De asemenea, tezaurul romanesc care se afla in Rusia cantareste 92 de tone (90% este sub forma de monede de aur, iar resul este in lingouri de aur fin).

Sa mai spunem ca in momentul in care s-a infiintat compania Rosia Montana Gold Corporation, uncia de aur se vindea cu 331 dolari.

Mai precis, Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) este o companie infiintata in anul 1997, in judetul Alba. Dar despre proiectul Rosia Montana vom reveni cat de curand, intr-un alt articol.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.