Pachetul majoritar de 92% din acţiunile companiei de transporturi navale Giurgiu Nav (GIUR) a fost vândut pe Bursă cu 18 mil. lei (4,2 mil. euro), printr-o operaţiune de vânzare specială la ordin.

Pachetul era deţinut de PSV Company (fosta Petromservice), companie aflată în insolvenţă. Vânzarea a fost coordonată de administratorul judiciar al PSV Company, RVA Insolvency Specialists. RVA încearcă de două săptămâni să găsească un cumpărător pe Bursă pentru Giugiu Nav.

Tranzacţia s-a realizat la preţul de 0,88 lei/acţiune, cu 79% sub ultima cotaţie de pe piaţa RASDAQ a acţiunilor GIUR, care sunt însă foarte puţin lichide.

La începutul acestei săptămâni, o firmă înregistrată în Marea Britanie a cerut deschiderea procedurii insolvenţei împotriva Giurgiu Nav pentru facturi neachitate în valoare de 200.000 de dolari.

Giurgiu Nav a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 32 mil. lei (7,6 mil. euro) şi a înregistrat pierderi de 7,67 mil. lei (1,82 mil. euro). Compania avea 290 de angajaţi în 2010.

4 COMENTARII

  1. bai cine e zarnescu asta ca numai aiureli… posteaza :))

    sincer mie teama ca bantuie un nor negru pe la Giurgiu Nav .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.