Vacanţă la Dunăre. Unde poţi să te bronzezi la maximum 50 de kilometri depărtare de Capitală!
Cele trei plaje secrete de lângă Bucureşti!

Dacă nu aveţi timp sau bani să mergeţi pe litoralul românesc, malul Dunării poate fi varianta ideală
pentru petrecerea unui weekend în timpul verii. RL vă prezintă trei plaje mai puţin cunoscute, aflate
la maximum 60 de kilometri de Bucureşti.

Trebuie să faci pe detectivul ca să găseşti plajele de pe malul Dunării. Nici vorbă de indicatoare, trebuie să te bazezi numai pe localnici.  Ajunşi în oraşul Giurgiu, suntem îndrumaţi spre piciorul „podului prieteniei”. „Acolo veţi fi uimiţi!”, suntem asiguraţi. O luăm spre locul cu pricina. Nu e nici un indicator spre plajă. Ne despărţim la un moment dat de drumul spre vamă, urmând o cale îngustă, betonată. Traversăm un podeţ, vedem în dreapta un canal, dominat de mâl şi gunoaie, în care îşi afundă undiţele pescarii, şi ne avântăm spre necunoscut. Vegetaţia devine tot mai abundentă. Se ridică din ce în ce mai mult, peste noi, silueta metalică a podului cel mare, al prieteniei, construit în anii ‚50, care face legătura între România şi Bulgaria. De sus, de la piciorul podului, un soldat plictisit ne aruncă o privire confuză. 

Umbreluţe şi castele de nisip

Un drumeag prăfuit şi plin de gropi ne deschide apoi calea prin pădure, în final abandonându-ne într-un luminiş. Coborâm câteva „trepte”, pe malul abrupt, descoperind o plajă întinsă, pierdută spre orizont, până în locul unde pădurea decide să se arunce ea însăşi în Dunăre. În dreapta noastră, podul. Fâşia de nisip, lată de cel puţin zece metri, se încumetă şi pe sub construcţia metalică. E mijlocul săptămânii, dar sunt totuşi mulţi oameni pe plajă, mai ales copii, că doar e vacanţă. Unii stau întinşi la soare, pe cearceafuri, alţii se ascund de soare sub umbreluţe. În apă, nisipul e la fel de fin. Te îndepărtezi câţiva metri de mal şi apa e încă mică, până la brâu. Ceva totuşi ne aduce aminte de litoralul românesc – gunoaiele. Pungi, sticle de plastic, cutii de bere, aruncate pe marginea plajei, la limita pădurii.

De-a lungul digului, la Slobozia

La câţiva kilometri de Giurgiu, în comuna Slobozia, altă plajă. Oamenii ne îndrumă spre dig. Părăsim şoseaua spre Zimnicea şi pătrundem pe uliţele în valuri de pământ şi piatră, printre casele tăcute. Depăşim zona locuită şi ajungem în dreptul unei bariere deschise. Zărim o femeie care trebăluia în grădina ei şi o întrebăm de plajă. „Mergeţi pe dig, apoi o luaţi prin pădure”, zice ea. Vrem să ştim cum e cu bariera, dacă se închide până ne întoarcem noi. „Staţi liniştiţi, eu o închid şi o deschid”, răspunde gospodina. Mergem de-a lungul digului până ni se urăşte. La altă barieră, deschisă şi asta, unde e şi o gheretă pustie, zărim un drum, pe stânga, rostogolindu-se de pe spinarea digului, pierzându-se în întunecimea pădurii. Pornim în recunoaştere, pe jos. Şi bine am făcut. Pentru că, după numai câteva zeci de metri, urmele vechi de roţi se îneacă într-o mlaştină. Abandonăm ideea vacanţei la Slobozia. Vorbind ulterior cu primarul comunei, Mihai Gheonu, am aflat că autorităţile locale nu pot face investiţii în infrastructură, pentru ca lumea să profite de plaja locală. Motivul e că zona împădurită de la malul Dunării aparţine de Romsilva.

Plajă de 1,5 kilometri lungime, la Gostinu

Giurgiuvenii ştiu bine o plajă cum alta nu-i pe-aici, zic ei, la vreo 15 kilometri de capitala judeţului, în comuna Gostinu. Din oraşul Giurgiu trebuie să mergi prin comuna Oinacu. Ajungem la o intersecţie, fără nici un indicator. Noroc cu sătenii. Ei ne zic pe unde s-o luăm. Drumul se pierde apoi în lanurile de porumb. Ajungem pe o plajă de peste un kilometru şi jumătate lungime şi aproape 100 de metri lăţime. Primarul din Gostinu, Dumitru Văcaru, ne spune că această plajă depinde foarte mult de capriciile Dunării. Când fluviul e mai umflat, ca anul trecut, „mănâncă” din plajă.

Cu totul altceva e în vara asta. „Dunărea a mai scăzut acum, plaja e mai lată”, concluzionează primarul. Pornim spre locul cu pricina. Dăm şi aici de un dig, pe care trebuie să urcăm cu maşina. Drumul nisipos e căptuşit cu piatră, aşa că rezistă la ploaie. Pe coama digului e o gheretă. Şi un vameş. E bine, când ajungeţi aici, să aveţi cartea de identitate în buzunar. Aşa ne-au învăţat localnicii. E foarte posibil să fiţi legitimaţi. Cu toate că lumea se miră – pentru ce? – pe celălalt mal fiind Bulgaria. Culmea e că şi oamenii locului, care merg la muncă, pe pământurile lor din apropierea graniţei, trebuie să aibă la ei buletinul.

Insula de nisip, la doi paşi de malul românesc

Coborâm de pe dig, urmând drumul care se pierde apoi în pădure. Câteva minute de mers şi dintr-odată copacii se dau la o parte, lăsând privirii doar fluviul. Şi mai ales plaja. Oftăm, din cauză că nu e soare. Picioarele ni se afundă în nisipul umezit de picăturile cerului plumburiu. Plajei nu i se vede capătul. Întinderea albă s-a luptat aici cu pădurea, luând cu asalt uscatul şi înconjurând vegetaţia. Ne întoarcem spre apă, zărind în apropierea malului ceva de care ochiul cu greu se poate desprinde – o insulă. „Se poate merge uşor prin apă, până la insulă”, auzim de la primar.

Fâşia de nisip dintre ape e dominată de un pâlc de pădure, ca şi cum natura ar fi vrut să facă acolo, pentru călători, o umbrelă pe gratis. Când faci baie, te duci vreo 50 de metri în larg şi apa îţi ajunge până la brâu. De-aceea se atinge uşor şi insula, ne explică gazda. În weekend, sute de oameni invadează locurile astea, unii din oraşul Giurgiu, alţii din Bucureşti, dar ni se spune că au venit şi de la sute de kilometri depărtare, din Transilvania. Stau cu toţii pe plajă, dormind în corturi, pentru că de cazare la o pensiune nu poate fi vorba.

Festivalul ţânţarului

Suntem într-o comună mică, populaţia Gostinului abia depăşind 2.000 de suflete. Cu câteva săptămâni în urmă, pe 3 şi 4 iunie, numărul sufletelor de aici aproape că s-a dublat, când a fost „Festivalul ţânţarului”, la prima sa ediţie. Trupe rock şi house din toată ţara au urcat pe scena montată pe plajă. Acţiunea a fost iniţiată de pasionaţi ai muzicii din Bucureşti, susţinută de Primăria Gostinu şi Consiliul Judeţean Giurgiu. Se mai păstrează încă scheletul din lemn al scenei. S-ar putea ca a doua ediţie a festivalului să fie tot în acest an, până la sfârşitul verii, speră edilul.

E posibil ca şi problema cazării să fie rezolvată, după ce Gostinu s-a înfrăţit cu bulgarii din Vetovo. Cele două localităţi au depus împreună un proiect european, în valoare de 1,5 milioane de euro, pentru dezvoltarea propriilor facilităţi turistice. Comuna românească vrea să construiască 12 căsuţe pescăreşti, în spatele digului de apărare, la 500 de metri de plajă. Acolo unde nu e zonă inundabilă. Fiecare căsuţă va avea câte patru camere. „E posibil ca proiectul să fie demarat în acest an. Am solicitat deja cofinanţarea Ministerului Dezvoltării”, zice primarul Dumitru Văcaru.

Plaje naturale pe tot parcursul Dunării

Cele trei plaje din judeţul Giurgiu au ceva în comun – sunt naturale. Mâna omului n-a intervenit cu nimic acolo, nici să aducă nisip, nici să facă albia fluviului propice scăldatului, prin nivelul mic al apei, până la câţiva metri de mal. Există exemple similare de-a lungul întregului sud şi sud-est al ţării, pe unde Dunărea spală malurile României. Plaje naturale sunt şi în dreptul oraşului Corabia, în judeţul Olt, şi la patru kilometri de oraşul Călăraşi, la Galaţi sau la Brăila. Şi cu siguranţă că mai sunt multe alte locuri de acest fel. Oamenii care locuiesc aproape de fluviu le ştiu cel mai bine.

Numai responsabilii turismului românesc nu cunosc acest subiect. Am solicitat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului un punct de vedere. Ni s-a răspuns că nu există o evidenţă a locurilor de pe malul Dunării care s-ar preta activităţilor turistice, cum ar fi plajele. Cât de multe locuri de acest fel ar putea fi? Gândiţi-vă că Dunărea însoţeşte ţara noastră pe o distanţă uriaşă. Malul stâng, al Banatului Montan, Olteniei şi Munteniei, are o lungime de 1.075 de kilometri, iar malul drept, al Dobrogei, are 334 de kilometri.

Exemplul de la Drobeta Turnu- Severin

Ministerul Dezvoltării spune că autorităţile judeţelor vecine cu Dunărea pot să acceseze fonduri europene pentru amenajarea unor obiective turistice pe malul fluviului, de la îmbunătăţirea plajelor, până la posibilităţi de cazare şi de servirea mesei sau alte variante pentru distracţie. Guvernul ar putea să cofinanţeze asemenea acţiuni, ni se spune. Din păcate, astfel de proiecte sunt încă „păsări” rare. Îl ştim deja pe cel de la Gostinu, din judeţul Giurgiu. Mai e unul la Olteniţa, pentru un port turistic. Şi cam atât. Există şi un exemplu de iniţiativă locală, de data asta fără implicare guvernamentală. Parteneriatul public-privat a dus la apariţia, în 2009, a unei plaje la Drobeta-Turnu Severin. Nisipul a fost asezonat aici cu şezlonguri şi umbreluţe, terenuri de tenis, volei şi fotbal, terase, o discotecă şi un restaurant. În alte părţi însă nu e la fel. Cele mai multe plaje dunărene sunt pustii. E şi greu de ajuns până acolo, din cauza drumurilor înecate în mocirlă.

1.075 km. este lungimea malului românesc al Dunării, de-a lungul căruia s-au format numeroase plaje naturale.

 


1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here