După mai bine de 70 de ani de prietenie şi apreciere reciprocă, România se înscrie pe traseul dizgraţiei în relaţia cu Republica Populară Chineză. Lipsa de respect manifestată prin declaraţii publice la cel mai înalt nivel al statului român, lipsa de consecvenţă dar mai ales lipsa de interes faţă de continuarea relaţiilor speciale cu China face din România o ţară de mâna a doua şi în relaţia cu marele jucător asiatic şi planetar.

Un gest de dată recentă al Chinei vine să confirme faptul că prietenia construită de Ceauşescu nu poate să fie o garanţie la nesfârşit pentru România. În aceste condiţii, România a fost eliminată din lista ţărilor considerate prietene, iar solicitanţii de viză de şedere de lungă durată în China sunt acum nevoiţi să plătească o taxă. Gestul pare nesemnificativ se vor grăbi să afirme necunoscătorii etichetelor şi sensibilităţilor asiatice. Însă mediile diplomatice cunosc că acest gest „minor” marchează distanţarea, răcirea relaţiilor economice, diplomatice şi politice, dezinteresul Beijingului pentru România.

Chiar în aceste zile preşedintele chinez, Hu Jintao se află pentru a doua oară, în ultimele opt luni, în vizită în Europa, însă România nu a fost nici în 2010 şi nu este nici acum inclusă în lista ţărilor ţintă. Dacă Hu vizitează republicile Kazahstan, Rusia şi Ucraina, premierul chinez, Wen Jiabao, tot în aceste zile, tot pentru a doua oară în ultimele opt luni, vizitează vizitează în Europa ţările Ungaria, Marea Britanie şi Germania. România este evitată constant, iar Bucureştiul nu pare să înţeleagă sub nicio formă importanţa rolului şi poziţiei Chinei la nivel mondial.

Am subliniat şi cu alte ocazii că relaţia de prietenie dintre România şi China este puternic afectată în primul rând de faptul că Bucureştiul nu găseşte de cuviinţă, de şapte luni, să trimită un ambasador la Beijing. La aceasta se adaugă incoerenţele şi gafele în domeniul economic, iar China nu mai pare dispusă să tolereze atitudinea României, o ţară cu un deficit de reprezentare diplomatică la cel mai înalt nivel nivel nu doar în China ci şi în Japonia şi Coreea de Sud, ca să amintesc numai această parte a Asiei.

Revenind la relaţia directă dintre China şi România, nu puţine sunt momentele delicate în care angajaţii Ambasadei şi consulatelor României din Bejing, Shanghai şi Hong Kong sunt nevoiţi să ridice din umeri la întrebările justificate ale oficialilor chinezi legate de atitudinea Bucureştiului faţă de Beijing. Diplomaţii şi funcţionarii români, în ciuda eforturilor depuse pentru păstrarea intactă a relaţiilor bilaterale nu pot suplini atitudinea aproape inconştientă a decidenţilor de la Bucureşti. China funcţionează într-un sistem de comunicare pe mesaje şi declaraţii ferme, iar România se manifestă fie prin mesaje care deranjează liderii de la Beijing, fie prin absenţa totală a acestora. În acest caz, „no news is good news” nu se aplică.

Trebuie sesizat şi faptul că în timp ce România pierde tot mai mult teren în Relaţia cu China, ţările vecine României cum sunt în special Ungaria, dar de dată recentă chiar şi Republica Moldova, reuşesc să devină parteneri de primă importanţă. În aceste condiţii, semnele de întrebare la adresa Ministerului Afacerilor Externe de la Bucureşti, a preşedinţiei României cu privire la strategia politică externă nu rămân doar simple întrebări. Ele devin semn de îngrijorare pentru viitorul României care prin gesturi şi decizii inabile consolidează izolarea la nivelul relaţiilor internaţionale. Pentru că nu poţi să nu te întrebi o chestiune de ordin simplist: cât de inteligent trebuie să fii pentru a nu înţelege că ai nevoie de o relaţia apropiată cu o ţară devenită lider şi salvator economic mondial, iar aici am numit China?

 

Relaţiile româno-chineze
În octombrie 1949, România devine a treia ţară care recunoaşte Repu­blica Populară Chineză. După acest moment, în anii ’50, România a ajutat China să-şi dezvolte industria petrolieră. În anii ’70,  relaţiile chino-române au fost cele mai strânse. Documentele existente în fosta arhivă a Comitetului Central al PCR dezvăluie faptul că relaţiile româno-chineze nu s-au rezumat niciodată la o simplă colaborare politică între conducătorii celor două state. De exemplu, membrii Prezidiului Permanent al CC al PCR au aprobat la 17 august 1970 un acord bilateral prin care autorităţile de la Beijing acordau celor de la Bucureşti un ajutor tehnic-militar. Patru luni mai târziu, în şedinţa Comitetului Central al PCR din 16 decembrie 1970, Nicolae Ceauşescu a menţionat despre două credite chinezeşti în valoare totală de 200 de milioane de dolari, primite de România începând din anul 1970, fără perceperea vreunei dobânzi.

În mai 1970, când România a fost lovită de mari inundaţii, Guvernul Chinei i-a oferit un ajutor în valoare de 52.600.000 yuani (echivalentul a aproximativ 25.000.000 de dolari americani), reprezentând aproximativ o treime din ajutorul primit atu­nci de România. În octombrie 1971, România s-a numărat printre ţările care au iniţiat rezoluţia ce a condus la restabilirea poziţiei Republicii Populare Chineze în Organizaţia Naţiunilor Unite. Tot în 1971, în iunie, a avut loc şi prima vizită oficială a lui Nicolae Ceauşescu în China. Următoarele vor avea loc în mai 1978, aprilie 1982, octombrie 1985 şi octombrie 1988. Fostul preşedinte Ion Iliescu a vizitat China de trei ori: în 1991, în 1994 şi în 2003. Ion Iliescu a vizitat pentru prima oară China în 1971, când l-a însoţit pe Nicolae Ceauşescu, în calitate de ministru al Tineretului.

Vizita din iulie 1994 a premierului Li Peng în România a fost prima de acest tip în ţările din spaţiul est-european, după schimbările din 1989. În iunie 1996, preşedintele Jiang Zemin a întreprins o vizită oficială în România. În iunie 2004, cu prilejul împlinirii a 55 de ani de la stabi­li­rea relaţiilor diplomatice între China şi România, preşedintele ţării, Hu Jintao, făcut o vizită de stat în Ro­mânia. În mai 2003, când se confrunta cu epidemia SRAS, fostul premier Adrian Năstase a făcut o vizită în China. În iunie 2004, China şi România au stabilit relaţii de parteneriat amplu de prietenie şi co­ope­rare. În martie 2006, preşedintele Tra­ian Băsescu a făcut o vizită oficială în China, iar anul trecut, în iulie, „din motive de austeritate eco­no­­mică”, el a renunţat să participe la inau­gurarea Pavilionului României la Expo 2010 de la Shanghai. Asta în con­­diţiile în care în jur de 20 de pre­şe­­dinţi şi şefi de guvern fuseseră pre­zenţi la inaugurarea expoziţiei de la Shanghai, iar şeful statului a lip­sit, motivând că va fi prezent în iulie.

În aprilie 2011, Li Changchu, membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic al CC al PC Chi­nez, a făcut o vizită de două zile în România. El s-a întâlnit cu premierul Boc, care i-a transmis că Gu­ver­nul român doreşte con­struc­ţia de autostrăzi, poduri şi hi­dro­centrale în parteneriat public-pri­vat, împreună cu investitorii din China. (G.A.)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here