Referidu-se la haiducie ca mijloc de luptă al poprului nostru împotriva dominaţei otomane şi ecoul pe care aceasta l-a avut în rândul oamenilor de atunci, în tratatul de istorie al României din anul 1964 se menţionează : «Extinderea haiduciei în secolul al XVIII – lea şi la începutul secolului al XIX – lea  a dat loc unei producţii tot mai bogate, în care poporul cânta pe acşti viteji ieşiţi din sânul său, răsplătitori ai atâtor suferinţe : baladele care dau nume identificabile – un Bujor, un Tunsu, Jianu şi atâţia alţii – sunt astfel legate de întâmplări petrecute în primele decenii ale secolului ai XIX – lea, dar tema însăşi, în care momentul principal este cel al luptei cu potera, este fireşte mai veche, ea fiind continuu prelucrată şi adaptată de cântăreţi populari«. [1]

Acesta este contextul în care, în paginile următoare, ne vom opri asupra unor documente mai puţin cunoscute din istoria haiducului Ioniţă Tunsu, documente păstrate la Serviciul Judeţean Giurgiu al Arhivelor Naţionale în fondul Tribunalul Judeţului Vlaşca, documente din care vom reda cele mai semnificative informaţii.

Primul document este un raport al polcovnicului Ricovschi, comandantul cazacilor, din 24 iulie 1832, către Dvornicia Mare din Lăuntru, privind activitatea acestui «făcător de rele« în judeţul Vlaşca în vara anului 1832.

„Horunţi Ermanov din polcul mieu, îmi face cunoscut aflându-să el la prinderia tâlharilor, pă malul stâng al Argeşului şi fiind în satul Drăghineşti, s-au înştiinţat că spre 17 ale lunii noaptia hoţu Ioniţă Tunsul şi cu tovarăşii lui au trecut în satul Grădinari în driapta Argeşului unde şi Ermanov cu grabă au plecat cu socotială ca să descopere urma de la arindaşul podului de lângă satul Grădinari, anume Sava, dar acesta schimbându-şi faţa, i-au spus că tâlharii n-au trecut pă podul lui.

Atunci Ermanov au plecat pă malu apii ca să afle urma unde ar putia hoţii să triacă înnot, dar negăsind nicăriia s-au întors înapoi la satul Grădinari şi n-au mai găsit pă numitul arindaş, iar lăcuitorii au arătat că el tot într-aceia noapte au plecat nu să ştie unde şi tâlharii au trecut tot pă acel pod în dreapta Argeşului şi cu aceasta cade bănuială asupra numitului arindaş că el trebuie să fie gazda tâlharilor şi afară de aceia, precum Ermanov au putut descoperi, Ioniţă Tunsu şi cu tovarăşii au trecut în multe rânduri pă acel pod şi arindaşul n-au dat de ştire pentru aciasta.

Dar Ermanov nepierzând vreme după neîndemânarea locului şi desimia pădurilor ce are să tragă de la podul Gâsca până la  Vadu Lat şi de la satu Hobaia până la Bucşani, el neputând afla pă hoţi numai cu o comandă, au socotit de trebuinţă a-i despărţi în multe  locuri, iar cu cazacii ce-i rămase  adunând oameni cât a putut <din> Ogrăzeni, Bălăşoieni, Hobaia, Grădinari, Ciocanu, Fălcoieni au făcut goană în pădure spre aflaria hoţilor, dar din numărul oamenilor cei mai mulţi au fugit şi cu aciasta n-au avut mijloc ca să afle căci cercetând două zile de-a rând n-au putut afla urma din pricina desimii şi mărimii pădurilor.

Cu toate aceasta el s-au înştiinţat la 8 ale lunii lui iunie aflându-să el la satul Malu Spart <că> Ioniţă Tunsu şi cu tovarăşii era noaptea în cârciumă lângă podul acelui sat şi apoi trecând peste pod s-au ascuns în vederea cârciumarului lângă trei bordee  cu depărtare de la podu de zece stănjeni în nişte bălării şi cârciumaru văzând toate acestea precum să vede pentru neregulă sau nu i-au arătat lui Ermanov, atunci când era întrebat de aceasta ei au zis numai că hoţii au plecat drept pă drum, dar Ermanov <n->au putut vedia bordeile fiind întuneric au trecut înainte şi hoţii au rămas în urmă.

Unile ca aceste înpedicări să întâmplă pă tuti deni (totdeauna) căci dacă şi sunt ei undeva tot nu să poate afla într-acea vreme, iar lăcuitorii peste trei sau patru zile dau de veste zapciului sau comenzilor şi pă unde trec numitele comenzi îndată fac cunoscut la hoţi şi de aceia ei totdiauna să ascund şi fac jafuri. De aceia rog pă Cinstita Dvornicie ca să întrebuinţeze cele mai straşnice măsuri întru acest modu”.[2]

Pe baza acestui raport, Marea Dvornicie din Lăuntru a trimis, la 31 iulie 1832, un ordin către „Dumnialui Otcârmuitorul Judeţului Vlaşca” privind măsurile ce trebuiau luate în vederea prinderii haiducului Tunsu şi a tovarăşilor săi, ordin din care am reţinut următoarele:

„Primindu-să la Dvornicie otnoşeniia comandirului de cazaci polcovnicul Ricovschi de la 24 ale următorului iulie cu nr. 103 arătătoare de preumblările ce ar fi având în coprinsul acelui judeţ Ioniţă Tunsu tâlharul cu ciata lui precum şi de urmările atât ale arindaşului podului de lângă satul Grădinari anume Sava, asupra căruia după înprejurările însemnate  să dă bănuială a fi gazda acestor tâlhari cât şi pentru cârciumarul de la satul Malu Spart care şi acela să poate socoti asemenia învinovăţit, iată să alătură Dumitale în copie adresul numitului comandir spre mai întriagă desluşire şi să scrie Dumitale a fi cu de-aproape luare aminte.

Şi cât pentru cel dintâiu arindaş şi pomenitul cârciumar Dumniata numaidecât să-i ridici şi în bună pază aducându-i acolia la Giurgiu să-i dai în cercetaria cremenaliciască a Trebunalului Judecătoriei acelui judeţ şi după cercetaria ce li să va face cu eczamenul lor (interogatoriul) să-i îndrepţi aici cu paznici îndestui după orânduială spre a li să hotărî pedeapsa.

Iar pentru cele atingătoare de neînţelegeria cu care s-au arătat lăcuitorii satelor însemnate, dumniata numaidecât vei cerceta cu scumpătate pă toate  înprejurările însemnate şi când în adevăr lăcuitorii să vor fi arătat cu asemenia îndălătnicire, călcând atât glăsuiria poruncilor ce sunt date în parte-i pentru prinderia acestor tâlhari însemnaţi, cum şi duhul obşteştilor legiuiri întocmite prin pravilnice şi la eczemblaruri  alcătuite asupra îndatoririlor sătenilor pentru goana şi prinderia tâlharilor ce să vor putia ivi în verce loc din coprinsul Prinţipatului , apoi la o asemenia întâmlare să vor supune lăcuitorii la toată răspunderia, potrivit cu coprinderia acelor eczemblaruri, dându-să câţiva din fruntaşii acelor sate în judecata cremenaliciască.

Toate însă aceste necuviinţe să socotesc urmate din nebăgarea de siamă a Dumitale căci urma să preţuieşti dilicateţiia aceştii trebi din cele scrise Dumitale prin nenumărate porunci, iar să nu laşi să să încuibeze ciata acestor tâlhari tocmai în coprinsul acelui judeţ unde li să nădăjduia cia mai grabnică zdrobire şi mai vârtos în vreme ce şi răspunsurile Dumitale asupra aceştii pricini sunt cu totul neasemănate cu urmaria tâlharilor.

Ci dar, făr de a ţi se mai face mai multe băgări de siamă, să scrie Dumitale să iei cele mai de aproape măsuri întru goana şi prinderia acestor tâlhari pornind tistul dorobanţilor, ridicând toate satele şi ştrăşnicindu-le cia mai pătrunzătoare privighere spre ai prinde negreşit. Să aştiaptă dar răspuns prin ştafetă de întocmai urmare fără de cea mai puţină zăbavă. Marele Dvornic din Lăuntru Gheorghe Filipescu”.[3]

La 9 august 1832 Judecătoria trimitea la Poliţia Oraşului Giurgiu pe „bănuiţii dă gazde ale hoţului Ioniţă Tunsu trimişi de Cinstita Otcârmuire spre cercetare”: Barbu Cimpoeru cârciumar, Vâlsan sin Stan , Drăghici sin Nicolae, Hristia sin Stoian, Marin, Mariia soţia Savi arindaşul ot Grădinari şi dumitru Târneţ cel ce au scăpat pă arestantu[4]. La 11 septembrie era trimis spre cercetate şi Savu arendaşul podului de la Grădinari care fusese prins între timp[5].

La 9 august 1832 a fost luat „tactrirul (interogatoriul) lui Barbu Cimpoieru cârciumar ot (de la) Podul lui Gâscă” şi al altor locuitori bănuiţi de „gazde ale hoţului Tunsu” documente din care prezentăm fragmentele semnificative:

„Cum îţi este numele? Creştin pravoslvnic eşti? Unde te-ai născut? De câţi ani eşti însurat? de câţi ani ai copiii? Şi dă fapt din ce loc eşti ce meşteşuguri ai?

Numele îmi este Barbu Cimpoieru sin Ion Neferul ot Drăgăşani  la Suteşti, sud (judeţ) Vâlcea. Sunt creştin pravoslvnic. M-am născut la Suteşti din mumă creştină anume Rada. Sunt de ani peste 40. Sunt însurat dă 15 ani luând soţie fată de la Sebărin (?) anume Velisaria. Am făcut patru copii şi  nu trăesc fără cununie, soţiia îmi trăieşte. Meşteşugu îmi este croitoriia şi cimpoer, hrănindu-mă aceste meşteşuguri şi munca pământului.

De când ai ieşit de la casa părintiască şi din ce pricini?

Am ieşit din armiia ceilaţi (?) a ruşilor din pricină că mă luase pandur în locul tată-mieu şi apoi am fugit la fuga muscalilor

După ce ai fugit din pandurie unde te-ai sprijinit?

M-am sprijinit la Bucureşti în maha<laoa> Spirii la un post<elnic> Enache ce au murit i (şi) la care am slujit un an flăcău şi apoi am eşit şi m-am băgat la Adam Geleatu cu care am fost  şi la Ţarigrad unde am slujit 5-6 ani ducându-mă cu oile în tot anu la Ţarigrad. Apoi eşind de la dânsul m-am dus la Ioana Groasa cârciumăriasa ot Ceorogârla …

Ai mai fost altădată cârciumar ?

Am mai fost la satul Fălcoianca tot la potel<nicul> Enache că ţinia moşiia cu arendă.

Dar în satul Gâsteşti de câtă vreme te-ai mutat?

Din zaveră (din timpul revoluţiei lui Tudor valdimirescu)

Dar cârciumar la podul de la Gâşteşti de când eşti pus şi cine ţine acea cârciumă cu arendă?

Din ziua Sfântului Gheorghe ce au trecut anu acesta fiind aendaşi un Ghoerghe şi Enache Grecu.

Ioniţă Tunsu hoţul au venit pă la tine pă la cârciumă?

La mine n-au venit niciodată decât vineri a doa zi după treceria D. prezedent Kisilov la Craiova aflându-mă eu în uşa cârciumii cu cilova (oameni) m-am pomenit cu acest Ioniţă Tunsu cu alţi şase călări pe cai în cap fes  neguţătoresc trei cu şăpci şi ceilalţi cu căciuli mici în cap şi înarmaţi bine dându-mi bună zioa şi eu mulţumindu-le socotind că este polcovnicul de poteră au trecut la cârciuma  peste pod după moşiile lui Mihai Vodă ce o ţine un logofăt Manolache şi un Matache logofăt din Bucureşti unde să află un popa Călin ot Gâsteşti i Ene Grecu Piatră Acră arindaş i Hristia cârciumar şi alţi călători şi oameni cu cară trecătoare şi apoi ducându-mă şi eu să văd ce calabalâc este fiind cu apropriere una de alta deodată m-au închis pă mine într-acea cîrciumă lângă ceilalţi iar pă de alta trimiţând de au călcat şi cârciuma mia  au căutat şi văzând că nu găseşte nici vin nici rachiu, căci să isprăvise, mi-au luat un butoiaş gol dă rachiu ca de una oca şi jumătate şi pă nevastă-mia de au de au închis-o şi pă dânsa, apoi viind şi Manolache cu Matache arindaş şi neştiind că hoţii sunt acolia i-au închis şi pă dânşii dăspuindu-i de haine şi cele ce au avut luîndu-le şi doi cai ai lor şi un cal a lui Ene Grecu şi apoi au plecat şi de atunci nu i-am mai văzut.

După aciasta ai de ştire cuivaşi?

Dumnialor cum au plecat hoţii au dat dă ştire logofătului Manolache, polcovnicului Vasile  ot Ogrezeni ca să-i ia la goană.

Cine poate să dia pentru mine chezăşie şi să mărturisiască că eşti om bun?

Satul Gâşteşti, fruntaşii şi caimacamii satului anume Moise Ungurianu, Badia Aliman Tudor cel Mare, şi Stancu şi popa Călin i popa Petco. Aceste ştiu şi mărturisesc eu Barbu Cimpoieru adeverez.

Tactrirul lui Vâlsan sin Stan cârciumar

Cum îţi este numele? Creştin pravoslvnic eşti? Unde te-ai născut? De câţi ani eşti însurat? de câţi ani ai copiii? Şi dă fapt din ce loc eşti ce meşteşuguri ai?

Mă numesc Vâlsan sin Stan.  Sunt creştin pravoslavnic. Sunt dă fel de la Bolintin din Vale unde acolo m-au născut părinţii. Sunt dă ani douăzeci. Sunt însurat merge pă doi ani. Copii net. Pă nevastă-mea o chiamă Stanca fiica lui moş Iordan şi meşteşugu îmi este muncitor dă pământ

———————————————————————————————

Ioniţă Tunsu hoţu au venit pă la tine pă la cârciumă şi în ce vreme şi câţi era şi pentru ce pricină?

Au venit întâiu : la arătura dă plug pă la Sfântu Gheorghe aflându-mă eu aci la Malu Spart la cârciumă noaptia cam pă la trei ciasuri dă m-am pomenit cu Ioniţă Tunsu hoţu cu alţi şase inşi pă jos cu haine negustoreşti, unu cu dulamă albă, trei cu şărpar şi trei cu cauce (potcap purtat de călugări) înarmaţi bine cu câte două perechi de pistoale şi cu puşti şi Ioniţă cu o puşcă cu două ţevi şi legându-mă m-au bătut să-i spuiu puşca şi eu puşcă nu aviam. Apoi lăsându-mă au poruncit de li-am făcut două mămăligi dar cât au şăzut acolia strejile au prins cinci oameni anume : Sava sin Ivan, Răduţă al lui Ion Străescu,  Ion Cavan, Marin al Anchi şi pe Deotor Păunaşu şi legându-i pă toţi în casă după ce au luat în ploşcile lor vin şi rachiu ni-au luat pă toţi legaţi şi i-am trecut podul dincolo în judeţul Dâmboviţii. Apoi după ce ni-au lăsat dă loc m-am întors dă am dat dă ştire căpitanului Dumitru  omul suptotcârmuitorului care-le atunci noaptia să afla acolia în sat cum şi juraţilor satului,

Al doilia: peste două săptămâni iarăşi trecând podul pă la Ogrezeni şi după ce au călcat pă Vasile Cozma au venit drept la mine la cârciumă fiind soarele ca două suliţă şi după ce m-au znopit şi m-au trimis dăparte şi m-au legat au intrat în casă şi ne arăta un taclit roşu (cingătoare de mătase) ce-l luase de la Vasile şi un ceasornic şi s-au încinsî Ioniţă Tunsu cu dânsul. Atunci să afla şi o femee Manda a lui Ghiţă de la Bolintin şi o fată Sanda a Radului Ioniţă de la Malu Spart. Şi până să facă mămăligile pă mine mă ţinu legat şi hoţii adesia intra şi eşia şi cerceta dacă află pănprejur vreo poteră. Eu i-am spus că multe să află în sat şi sătenii de la Malu Spart să uita la dânşii. Apoi după ce au mâncat dezlegându-mă şi numai de o mână ţinându-mă legat i-am trecut podul dincolo şi sosind şi potera de cazaci înpreună cu patru săteni şi polcovnicul Vasile li-am arătat că acum au trecut hoţii pă pod, fără să ştiu că ei să afla pitiţi lângă acele bordee.

Al treilia oară peste trei săptămâni viind un popa Pavel ot Bolintinu din Vale mi-au spus că trecând pă la Bucşani ar fi simţit că hoţul Ioniţă să află la Bucşani mâncând dă namiezi, iar eu pă loc ducându-mă în satul Malu Spart la Floria juratul şi la Moise cel Mare stăpânu cârciumii i-am spus cum că îmi este frică să nu mai vie hoţu pă la mine. Eu eşii de la cârciumă dă o năpăstuesc şi ei au început să-mi zică că cum să las cârciuma să fug  să să risipiască marfa şi apoi m-am întors îndărăt când către apusul soarelui sosind şi hoţii …..au venit la mine şi apucându-mă  mă judeca că de ce eu să spuiu la sat că ei au trecut pă la mine pă la pod zicând câ li-ar fi arătat un copil mic ce au găsit în pădure cu caprele şi au început să mă trântiască şi mă bată şi întânplându-să să triacă tot atunci Stan al Dinului Bolintinianu cu doi miei călare ducându-mă la stână pă sus l-au prins şi luându-i miei au jupuit unul şi luându-l în dăsagă cum şi vin şi rachiu cum şi o mămăligă.  N-au mai şăzut ci dă loc au  trecut podul şi s-au dus şi eu rămâind am dat de veste sătenilor, adică popii Tănase şi juraţilor şi au raportuit la zapciu. Acesta ştiu şi mărturisesc eu Vâlsan cârciumarul adeveresc.

Tactrirul lui Drăghici sin Nicolae cel mare ot Grădinari

Numele meu este Drăghici sin Nicolae cel mare născut şi crescut în Grădinari din părinţi creştini rumâni, meşteşugul plugar, sunt însurat dă 15 ani, am doi copii şi trăiesc. Sunt cârciumar la cârciuma şui Sava dă la Sfântul Nicolae, dar pă Ioniţă Tunsu nu l-am văzut niciodată nici că au venit vreodată în în câtă vreme m-am aflat şi eu la pod, iar la pod şădia mai mult Sava ce este şi stăpân şi poate să dia siama pentru mine tot satul Grădinari, iar înpotrivă dă mă voiu dovedi să mă pedepsească . Eu Drăghici sin Nicolae adeverez.

 

Tactrirul lui Sava sin Gheorghe ot Grădinari

Dă multă vreme eşti lăcuitor la satul Grădinari însurat eşti dă mulţi ani , ai copii şi dă când ţii acest pod cu arendă?

Născut, crescut sunt în Grădinari, sunt însuratca la 20 dă ani, am trei copii şi două fete, sunt de vreo 50 dă ani şi podul cu arendă îl ţin dă sunt doi ani.

Ioniţă Tunsu de câte ori au trecut pă la tine pă pod?

Niciodată nu au trecut nici nu l-am văzut.

Dar când ti-au întrebat comandiru Ermanov dă rândul acestor hoţi de ce ţi-ai schimbat faţa?

Nu mi-am schimbat faţa, nici că m-am sfiit ci i-am mărturisit adevărul că hoţu Tunsu n-au trecut nicidecum pă pod pă la mine.

Dar când au trecut comandiru Ermanov şi apoi s-au întors tu unde ai fugit că dintr-această pricină să dă bănuială că tu eşti gazda lui?

N-am fugit niciunde ci am fost la casa mia pentru care am şi mărturii pă Ilie sin Bănică i Bogdan Căpăţinescu i Niacşi sin Aniţa decât când s-au întors n-au venit pă acasă pă la mine că trăsese numai în livede unde şi eu ducându-mă m-am ploconit şi ei mi-au zis că n-au stricat fân precum ştie Dune lăcuitor şi polcovnicul Vasile… Aceasta ştiu şi mărturisesc eu Sava sin Gheorghe.

 

Mărturiia lui Ilie sin Bănică ot Grădinari pentru Sava sin Gheorghe podaru, 1832, avgust 13.

Mărturisesc în frica lui Dumnezeu pentru Sava sin Gheorghe că-l ştiu că este om bun fără nici un fel dă pricină dă bănuială dă gazdă fiind mai vârtos şi vecin şi mărturisesc iarăşi că când s-au întors polcul n-au fugit nicăieri ci au fost dus după trebuinţa sa la Ogrăzeni şi apoi întâlnit cu polcul. Eu Ilie adeverez.

Mărturiia popii Călin ot Gâşteşti în pricina hoţului Tunsu, 1832, avgust 19

Vineri a doua zi după treceria Mării Sale Domnul Kisilov ducându-mă la satul Bălăriia ca să-mi vânz nişte lână m-am întors pă la nişte porumb cel am pă de la dial dă cârciuma dă la Podul lui Gâscă şi vroind a mă odihni puţintel apoi m-am dus şi la  cârciumă la Hristia şi scoţând o jumătate oca dă vin au sosit şi Ioniţă Tunsu cu alţi şase inşi călări şi descălecând la cârciumă ni-au heretisit după orânduială. Aşadar noi necunoscându-i i-am şi cinstit cu un pahar dă vin carele netăiat (?) n-au vrut să-l bia ci au poruncit şi el să i să scoaţă vin şi au băut dându-ne şi nouă. Apoi dă loc ni-au pă toţi în cârciumă şi au început să ciară săbii, pistoale şi puşca la Hristia şi neavând alte arme i-au luat numai o puşcă şi un pistol. Mi-au luat şi mie frâul calului şi chinga, mai luând cârciumarului 2 legături dă covrigi, 7 ocă rachiu, 4 ocă peşte şi o chebă (haină de pâslă înflorată, cu găitane, putată de haiduci, ţărani ardeleni, apoi de surugii), 4 trăisti orz, o testia dă funii. După care sosind şi jupân Matache arendaşul şi jupân Manolache i-au jăfuit şi pă dânşii. Apoi pentru vreo două ceasuri din noapte au plecat spre drumul cel mare către Craiova şi diminiaţa am dat dă ştire atât polcovnicului Iordache Bărbulescu cum şi zapciului am trimis raport vestind şi polcovnicul Vasile. Aceasta ştiu şi mărturisesc, eu popa Călin adeverez”[6].

 
Nascut in Optasi (Olt), Ionita a fost mai intai paracliser la Biserica Sfintii Voievozi de pe Calea Grivitei si a locuit in curtea locasului. Era un om voinic si cu stiinta de carte, ar fi putut ajunge diacon si chiar preot. Insa a fost tuns pentru „nu se stie ce pacat”, si a ramas cu poreclele „Tunsul”, „Paracliserul” si „Raspopitul”. A participat la Revolutia lui Tudor Vladimirescu, apoi si-a facut o ceata de haiduci. Acestia erau talhari/ fosti masalagii (dupa unii contemporani), sau „oameni care avusesera mari necazuri in viata”, (conform lui George Potra, „Din Bucurestii de ieri”)[7].

Banda lui Tunsu nu omora pe nimeni, doar ii jefuia pe bogati pentru a ajuta batranii singuri, vaduvele cu copii si mamele care n-aveau cu ce-si marita fetele. Mai mult, haiducii lasau ceva bani si victimelor, s-aiba „de cheltuiala”. Nu operau doar in Bucuresti, iar despre ispravile din Tara Romaneasca s-au pastrat mai multe anecdote. De pilda odata, aflat la Ghergani (Dambovita), Tunsu i-a spus unui boier sa nu mai manance sub un stejar, ca face pofta haiducilor. Boierul (tatal lui Ion Ghica), a pus sa se ridice un pavilion in jurul copacului, pentru a putea cina in continuare acolo[8].

Alta data, fiind dat in urmarire de catre generalul Pavel Kiseleff, l-a pandit pe acesta dintr-un tufis, insa nu a tras in el. Apoi i-ar fi spus, intr-o scrisoare: „Capul excelentei tale a fost astazi in gura pustei mele. N-am voit sa te omor, caci omoram un parinte iubit de tara”. In continuare il ruga ca si „gonacii” lui sa-i crute viata cand il vor prinde. Iar generalul (practic guvernatorul Principatelor Dunarene) a ordonat intocmai.

Odata cu anuntarea unei recompense de 1000 de lei, Tunsu a fost tradat de finul lui, Radu (Stefan), capitan de politie in Bucuresti. La 11 august 1832, acesta a instiintat Agia ca Ionita va veni la el, intr-o duminica, pentru a-l prada pe capitanul Paraschiva. O ocazie excelenta pentru a-l prinde pe haiduc… Asta daca oamenii Agiei nu l-ar fi luat pe contele Govorov drept Ionita Tunsul, din cauza intunericului. Contele rus s-a ales cu rani la buza si falca, iar Tunsu, auzind impuscaturile, a lasat vizita pe duminica urmatoare.

In seara acelei zile, haiducul era asteptat de o companie de soldati si mai multi arnauti, plasati sub podul Grozavesti si in tufele de pe marginea Dambovitei. Cand caruta haiducului a ajuns la pod, capitanul Radu a dat pinteni calului si a trecut in fuga. Apoi soldatii si arnautii au inceput sa traga asupra carutei.

O parte dintre haiduci au scapat cu viata, iar Tunsu a fost ranit si a incercat sa se arunce in apa raului. A cazut intre rachite unde a fost gasit, cu burta ciuruita, de un polcovnic si un buluc-basa. Medicii lui Kiseleff au incercat sa-i salveze viata si sa-i scoata gloantele din corp. Fara succes: Ionita Tunsul s-a stins din viata, catre ziua.

Cadavrul a fost expus in Bucuresti si au venit sa-l vada din toate colturile orasului. Unii varsau lacrimi, iar un batran, „a carui familie fusese ajutata mult, i-a pus si un ban de argint pe piept” („Din Bucurestii de ieri”). In ciuda asteptarilor sale, capitanul Radu nu a primit nimic. Mai putin cateva luni de puscarie pentru ca a fost „partas si tainuitor” in cazul talhariilor lui Ionita. A fost eliberat dupa presiuni din partea Marii Vornicii, Agiei si Vorniciei temnitelor. Se pare ca au schimbat si un judecator ca sa-i poata da drumul.

Tunsu a continuat sa traiasca mult timp in memoria muntenilor si a bucurestenilor, in special. Actuala strada Ecaterina Teodoroiu se numea pe la 1852 „strada Tunsului”. La capatul strazii ar fi existat casa iubitei lui, la care haiducul venea numai dupa caderea intunericului, cand ii aprindea o candela in fereastra.

Pe strada alaturata, a Semicercului, si-ar fi ingropat Tunsu comoara, sub o casa. Ar fi fost aceeasi casa in care a locuit mai tarziu Gala Galaction si unde se intalneau Arghezi si N.D.Cocea. Apropo de scriitori, C.D. Aricescu a povestit intr-o poezie cum se juca in copilarie „de-a Tunsu”, iar publicistul S. Mihailescu a scris vodevilul „Tunsu Haiducu”. Premiera a avut loc in 1858, iar in rolul principal a fost distribuit marele Matei Millo.[9]

 

DAMIAN ANCU


[1] Istoria României, Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1964, vol III, p. 557

[2] S.J.A.N. Giurgiu, Tribunalul Judeţului Vlaşca, ds. 429/1832, f. 2

[3] Ibidem, f.3

[4] Ibidem, f.5

[5] Ibidem, f.10

[6] IBIDEM, f. 18-19

[7] Sursă Internet

[8] Ibidem

[9] Ibidem

 

2 COMENTARII

  1. Pe surse poate scrie ce vrea, tu nu esti obligata sa citesti. Cat despre istoria reala, asa cum este si aceasta pagina, de ce te deranjeaza? doar pe surse nu este angajatul tau si nici activist anarhist-social?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here