În timp ce în tabăra Puterii sunt ciorovăieli între PDL şi UDMR despre eventualul număr de judeţe câte ar trebui să aibă România, PSD, PNL şi PC au început Operaţiunea REFERENDUMUL. Decizia a fost luată în cadrul şedinţei de ieri a USL şi pusă în practică imediat prin forurile de conducere ale celor trei partide. Nu s-au limitat doar la asta. Aud că în cazul în care Puterea şi preşedintele Băsescu vor acţiona în forţă şi vor decide reorganizarea administrativ-teritorială peste capul Parlamentului şi apoi vor numi interimar şefii noilor structuri, Opoziţia ia în calcul acţiuni masive de nesupunere civică.

Instrucţiuni de declanşare a referendumurilor locale au fost trimise deja în teritoriu. În judeţele pe care Opoziţia le controlează preparativele se vor face mult mai uşor şi la prima şedinţă de CJ astfel de referendumuri vor fi votate şi se vor aloca prin hotărâri de consiliu şi banii necesari. În zonele în care Puterea controlează CJ-urile, consilierii USL vor propune referendum şi vor spera că vor găsi destui adepţi la UDMR, UNPR sau PDL care să le susţină demersul.
Deşi există posibilitatea ca deciziile de CJ să fie contestate în instanţă de prefecţi, cei din Opoziţie sunt convinşi că pot obţine repede o decizie favorabilă a instanţelor.
Nu se vor limita doar la asta. Operaţiuni de informare vor fi declanşate pe plan local pe cel puţin două paliere – ce înseamnă de fapt în costuri reale pentru fiecare român reorganizarea PDL şi de asemenea, ce propune USL şi doi – se va marşa foarte mult pe patriotismul local.

2 COMENTARII

  1. Pentru Zarnescu Valentin:
    Scrie nene si tu cu cuvinte intregi, ca nu esti aici la cuvinte incrucisate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.