Cei de la USL nu stau degeaba. După ce preşedintele s-a împopoţonat cu aureola de reformator al Constituţiei, PNL, PSD şi PC au decis că e timpul să treacă ei în ofensivă. Ca atare… în cadrul şedinţei săptămânale a USl au decis camiercuri să depună la Parlamentul trei proiecte de lege, prin care să fie redus numărul senatorilor şi deputaţilor la maximum 300, alegerile să fie în sistem uninominal într-un singur tur, iar migraţia politică să fie interziză.

Surse din USL au declarat, luni, pentru pesurse.ro că proiectele sunt gata pentru depunerea în legislativ. Unul vizeazăreducerea numărului de parlamentari la maximum 300.

Un al doilea proiect de lege vizează modificarea sistemului de vot, propunând alegerea parlamentarilor tot în sistem majoritar cu un singur tur – adică fiecare partid participant la alegeri pune un singur candidat în acel colegiu şi cel care obţine dintr-un singur tur cel mai mare număr de voturi îşi va adjudeca mandatul de parlamentar.

Un al treilea act normativ face referire la interzicerea migraţiei politice – un parlamentar ales sub sigla unei formaţiuni politice urmează să îşi piardă mandatul dacă demisionează din partidul respectiv.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here