Mai mulţi investitori italieni sunt interesaţi de construirea, în judeţul Giurgiu, a unei fabrici de ulei de rapiţă. Ei au avut, miercuri, o întâlnire cu reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Giurgiu şi o parte dintre agricultorii din judeţ interesaţi de cultivarea rapiţei pentru a le prezenta oportunitatea de afaceri.
„Am avut astăzi o primă întâlnire cu parteneri italieni foarte interesaţi să construiască în comuna Gostinu, pe malul Dunării, o fabrică de ulei de rapiţă, pentru că cererea pentru un asemenea produs este foarte mare în primul rând în Italia, dar nu numai. Pentru buna funcţionare a acestei instalaţii de capacitate mare este nevoie ca anual să aibă seminţe de rapiţă de pe aproximativ 70.000 de hectare cultivate”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Dumitru Beianu.

El spune că intenţia partenerilor italieni este să folosească Dunărea ca un mijloc de transport facil, iar contractarea rapiţei să se poată face şi cu judeţele învecinate – Teleorman şi Călăraşi – şi, dacă se poate, şi de pe malul bulgăresc. Italienii le-au propus producătorilor agricoli din judeţ o colaborare pe mai mulţi ani, cu garantarea preluării întregii producţii de sămânţă şi negocierea unui preţ ferm.

Producătorii agricoli s-au arătat interesaţi de contractarea seminţelor de rapiţă pentru partenerii italieni, dar şi de posibilitatea păstrării unui procent din cantitatea de rapiţă obţinută pentru alte destinaţii. În judeţul Giurgiu se pot cultiva anual aproximativ 25.000 de hectare de rapiţă. Realizarea acestei fabrici de ulei ar presupune o investiţie de aproximativ 25 de milioane de euro, dar şi posibilitatea creării unui număr de aproximativ o sută de locuri de muncă. AGERPRES

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.