Guvernul a aprobat, miercuri, înfiinţarea Gărzii de Coastă în zona litoralului Mării Negre, a Dunării Maritime şi a Deltei Dunării, prin reorganizarea inspectoratelor judeţene ale poliţiei de frontieră Tulcea, Constanţa, Călăraşi şi Giurgiu, informează Mediafax.

În urma deciziei Guvernului, inspectoratele judeţene ale Poliţiei de Frontieră din Constanţa, Tulcea, Călăraşi şi Giurgiu se vor transforma în Garda de Coastă, au declarat reprezentanţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, spunea, la sfârşitul lunii martie, că aproximativ 350 de poliţişti de frontieră de la patru inspectorate judeţene îşi vor pierde posturile în urma constituirii Gărzii de Coastă, prin „unificarea” celor patru inspectorate.

El a menţionat că probabil vor pleca din rândurile Poliţiei de Frontieră „cei care nu au avut eficienţă”.

„Vizita mea la Constanţa s-a vrut, pe de o parte, o vizită în care să stau de vorbă cu reprezentanţii structurilor noastre în teritoriu pentru a analiza fenomenele la nivel local, la nivel judeţean. Sunt lucruri pe care putem să le îmbunătăţim, sunt lucruri pe care trebuie să le aducem în prim-plan, iar a doua problemă pe care o am în vedere la Constanţa este cea de a mă deplasa la sediul SCOMAR (n.r. – proiectul de monitorizare şi control al coastei Mării Negre) şi de a ieşi în larg, de a vedea cum funcţionează acest concept în ideea că nu peste mult timp vom trece prin Guvern constituirea Gărzii de Coastă, prin unificarea a patru inspectorate judeţene de poliţie de frontieră”, spunea ministrul de Interne, într-o vizită la Constanţa.

„Practic, încercăm să fim mai eficienţi şi, totodată, încercăm să diminuăm anumite cheltuieli, iar prin unificarea celor patru inspectorate judeţene practic reducem cu aproximativ 350 de posturi, care nu se vor mai regăsi în noua structură şi aici cred că este un lucru important pentru că vom avea cheltuieli mai puţine”, a adăugat Igaş.

Fostul ministru al Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, spunea, în septembrie 2010, că odată cu înfiinţarea Gărzii de Coastă nu se vor face disponibilizări, dar că vor dispărea unele structuri paralele.

2 COMENTARII

  1. Alex am sa iti dau e-mail-ul d-lui Igas,si o adresa a guvernului, noi doar citam ca spun ei !

  2. @zarnescu valentin.iar in versuri coane?de ce nu incerci o scrisoarea a…vad ca ai talent,in proza nu incerci si fara majuscule? ca am facut scurta la ochi incercind sa deslusesc ce vrei sa zici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.