Deputatul PNL Alina Gorghiu susţine necesitatea modificării legislative a Legii Medierii, în sensul ca acestă metodă de soluţionare alternativă a conflictelor să devină obligatorie în anumite litigii, precum cele de familie sau comerciale, până într-un anumit cuantum.

”Am reuşit să introducem (prin Lege – n.r.) acea modificare, care cred că a dat puţină vigoare medierii în România, aceea că instanţele de judecată, judecătorii au devenit obligaţi să recomande în faţa părţilor, în faţa justiţiabililor care vin să-şi rezolve problemele în instanţă această metodă alternativă. A fost un prim pas”, a afirmat, sâmbătă, deputatul PNL, în cadrul dezbaterii ”Medierea, metodă alternativă modernă la justiţia clasică”, desfăşurată la Palatul Parlamentului. Aceasta este de părere că în viitorul apropiat se impune o nouă modificare legislativă a Legii Medierii, ”şi anume aceea a obligativităţii acestei metode de soluţionare alternativă a conflictelor, măcar pe câteva litigii”. ”Există reţete în Uniunea Europeană, avem modele de preluat, fie că vom impune obligativitatea pe litigiile de familie, cum avem în Franţa, sau pe litigii comerciale, până într-un anumit cuantum. Dar cred că lucrul acesta se va simţi ca necesar în viitorul an”, a precizat aceasta.

1 COMENTARIU

  1. alinuta asta ce iesi dipotata doar datorita legii strimbe,gagica nu a cistigat colegiul,a iesit la redistribuire,o prinse grija de noi,sa schimbe legea.de ce oare?simplu,gagica este mediator si are tot interesul ca legea sa fie modificata,fiind direct interesanta de perioada ce vine,dipotata nu mai pupa ea,adica sa maninca si gura ei ceva…gologani ca de -ula s-o fi saturat mititica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.