Deputatul Dan Păsat a declarat ieri, la sediul DNA, după ce a studiat şi ultimele probe din dosarul în care este acuzat de şantaj, că procurorii i-au pus sechestru asigurator „pe toate bunurile“. La ieşirea din sediul instituţiei, Păsat a declarat că „toate bunurile“ i-au fost puse sub sechestru asigurator de către procurori pånă la pragul sumei de „1-2 miliarde“. Deputatul a adăugat că studierea probelor s-a finalizat, că a semnat un proces verbal în acest sens şi că procurorii anticorupţie urmează să trimită dosarul în judecată. Dan Păsat a venit şi marţi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru prezentarea materialului de urmărire penală. Potrivit DNA, în perioada 2009 – 2010, Dan Păsat, în calitate de deputat, iar din data de 21 decembrie 2009 şi de secretar general al Partidului Democrat Liberal, în cadrul organizaţiei judeţene Giurgiu, cu încălcarea regimului incompatibilităţilor în exercitarea demnităţii publice de parlamentar, prin acţiuni de şantaj ori prin folosire a autorităţii şi influenţei ca om politic decurgând din funcţia de conducere din partid, a acţionat pentru a obţine, pentru sine sau pentru persoane apropiate, beneficii necuvenite provenind din contractele de achiziţii publice încheiate cu primării de pe raza judeţului Giurgiu şi derulate prin firma sa – SC Prod Invest SRL, pe care o controla şi o conducea în fapt. Atunci când a întâmpinat opoziţie din partea reprezentanţilor administraţiei publice locale ori a firmelor care îşi adjudecaseră contractele de achiziţie publică, inculpatul a recurs la diverse forme de intimidare, mergând până la ameninţări şi acte de violenţă. În acest dosar este acuzat şi Bogdan Cantaragiu, fostul preşedinte al PDL Giurgiu şi actualul lider al organizaţiei sectorului 1 Bucureşti, acesta fiind audiat în 9 martie de procurorii DNA. Deputatul PDL Bogdan Cantaragiu este acuzat, la rândul său, de săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 13 din Legea 78/ 2000 – „fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid (…) de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani“.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.