Emil Boc şi Vasile Blaga au decis să îşi anunţe candidaturile la şefia PDL în aceeaşi zi într-o încercare de a arăta că în partid are loc o competiţie civilizată şi nu o luptă dură pentru putere. Anunţul candidaturilor va fi făcut înainte de 12 aprilie, data-limită prevăzută de statut, însă marea necunoscută rămâne momentul în care Boc va demisiona din fruntea Guvernului.

Pregătirile în vederea intrării oficiale în lupta pentru şefia PDL i-au adus pe cei doi pretendenţi la funcţia de preşedinte al partidului la prima înţelegere dinaintea competiţiei. Vasile Blaga şi Emil Boc au bătut palma în vederea modului în care îşi vor anunţa candidaturile. Ambele moţiuni vor fi lansate în aceeaşi zi, cel mai probabil în 11 aprilie, dar în conferinţe de presă separate. Motivul pentru care ambele moţiuni vor fi lansate practic concomitent ţine atât de mesajul pe care Blaga şi Boc vor să îl dea filialelor: acela de temperare a tensiunilor, cât şi de asigurarea că niciunul dintre cei doi nu îşi va lua prin surprindere adversarul.

Blaga şi „Dreapta Populară”

Lansarea candidaturii tocmai în penultima zi în care, conform statutului, pot fi depuse moţiuni îl va avantaja pe premierul Boc, al cărui program este încă în lucru, în timp ce moţiunea actualului secretar general este aproape finalizată. Surse din conducerea PDL au precizat pentru gândul că Vasile Blaga va intra în competiţie cu moţiunea intitulată „Dreapta Populară”, denumire la care s-a ajuns după renunţarea la varianta propusă de către preşedintele PDL Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde. Agreată iniţial, denumirea „Dreapta Română” a fost abandonată după ce Vasile Blaga a pus problema rezonanţelor „legionare” ale respectivei titulaturi. Varianta „Dreptei Populare” îi aparţine preşedintelui PDL Iaşi, senatorul Mihaela Popa, denumirea moţiunii urmând să aibă implicaţii şi în posibila schimbare a numelui partidului. Una dintre propunerile cu care se va prezenta Vasile Blaga şi care a fost discutată intens în tabăra secretarului general este aceea de a schimba denumirea formaţiunii din Partidul Democrat Liberal (PDL) în Partidul Democrat Popular (PDP), acţiune ce ar urma să aibă loc după congresul din luna mai.

Boc, la Guvern până la Paşti

La moţiunea premierului lucrează intens ministrul de Externe Teodor Baconschi. Numele încă nu a fost stabilit, dar cu certitudine că şi acest document va face trimitere la „creştin-democraţie”. Lucrurile sunt mai complicate pentru Boc, deoarece, conform unor surse, preşedintele Traian Băsescu ar vrea ca premierul să demisioneze de la Palatul Victoria înainte de Convenţia Naţională din 14 mai. Sursele citate au precizat că Băsescu i-ar fi spus lui Boc că ar fi mai bine să plece chiar înainte de a-şi anunţa candidatura la şefia PDL. Ar fi un mesaj adresat nu numai pedeliştilor de rând, ci întregului electorat, şi anume faptul că Boc nu se teme de o competiţie cinstită cu Blaga şi că îl poate învinge fără să fie acuzat că s-a folosit de fonduri guvernamentale ca să îi mituiască pe şefii de filiale. „În orice caz, noul guvern va fi instalat înainte de Paşti”, au precizat sursele citate.

„Reformiştii” se retrag pe platformă

Din lupta pentru şefia partidului va lipsi grupul „reformiştilor”, fapt ce va face confruntarea dintre Blaga şi Boc una cât se poate de directă. „Vor fi două şi numai două moţiuni. Cea a lui Vasile Blaga e finalizată. La Emil Boc se lucrează intens”, a explicat pentru gândul unul dintre vicepreşedinţii democrat-liberali. După ce şi-au anunţat iniţial intenţia de a candida pe o platformă comună pentru preşedinţia PDL, europarlamentarii Cristian Preda şi Monica Macovei, împreună cu deputatul Sever Voinescu ,dau deja semnalele renunţării la ideea unei candidaturi directe, urmând să acorde sprijinul unuia dintre cei doi pretendenţi. Cei trei au făcut miercuri primul pas în vederea retragerii onorabile din competiţie, lansând pe blogurile personale o platformă cu 35 de idei pentru ca PDL să devină „un partid popular modern”, precizând că doresc o moţiune „deschisă şi argumentată”. „În acest moment, unii colegi din PDL caută 35 de semnături pentru a-şi susţine candidatura. Lor şi tuturor celorlalţi colegi şi prieteni din partid, vrem să le oferim 35 de idei. Poate că este vremea semnăturilor, dar noi credem că este vremea dezbaterilor”. Discuţiile cu privire la moţiunea pe care o vor alege cei trei nu au reuşit însă să-i pună de acord nici pe cei trei democrat-liberali, Monica Macovei preferându-l pe Boc, Cristian Preda respingând ideea susţinerii premierului, iar Sever Voinescu oscilând între cele două tabere.

Preluare Gandul

2 COMENTARII

  1. blaga s-a gindit sa schimbe…iar imi veni in minte vorbele lui gusa,cu 300 ani de puscarie.cu cit mai des se spun tot felul de vorbe de-ale lui blaga ,imi dau seama ca va cistiga presedentia pdl-ului intocmai cum a cistigat primaria capitalei…blaga a tradat demult,nu este atacat nici un moment la tv-urile mogulilor,imi spune ceva chestia asta.

  2. Doi oameni de mare valoare ,buni conducatori cu experienta si maturitate politica,asa ca stati linistiti ca partidul va iesi mai unit si mai tare indiferent cine va fi presedintele suntem marea familie democrat-liberala noi suntem altfel decat ceilalti,poporul este stapanul nostru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here