Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, vicepreşedinte al Senatului, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că există premise parlamentare ca, până la 25 martie 2011, preşedintele Traian Băsescu să fie suspendat din funcţie.

Liderul conservator a afirmat că în Senat, opoziţia mai are nevoie de un un singur vot şi că sunt senatori din actualul arc guvernamental care nu mai acceptă „să fie responsabili pentru dezastrele cuplului Băsescu-Boc”.

El a adăugat că Uniunea Social-Liberală are obligaţia de a folosi toate mijloacele parlamentare şi constituţionale de care dispune pentru a schimba imediat puterea. Dan Voiculescu a precizat că unificarea opoziţiei va influenţa decisiv întreaga clasa politică din România, inclusiv UDMR. El a arătat că, în noul context, UDMR va trebui să se poziţioneze explicit – devine partener cu cea mai importantă forţă politică din România sau rămâne lângă actualul regim. În ceea ce priveşte PDL, senatorul PC consideră că ar fi logic fi să existe o schimbare masivă de lideri la congresul democrat-liberalilor.

AGERPRES: Anul trecut, pe 20 decembrie, aţi propus public partenerilor de Opoziţie ca „până la 31 ianuarie 2011 să înregistreze la tribunal Alianţa Social-Liberală”. Pe 11 ianuarie 2011, PNL şi PC au înregistrat la tribunal Alianţa de Centru Dreapta, iar pe 5 februarie s-a decis oficial înfiinţarea Uniunii Social-Liberale PSD-PNL-PC. Obiectiv îndeplinit, cum aţi reuşit?
Dan Voiculescu: Realizarea este a întregii Opoziţii. Şi este o realizare excepţională. În decembrie am propus acel termen, 31 ianuarie, pentru a semnala urgenţa unificării Opoziţiei. A fost un semnal receptat responsabil de liderii PNL şi PSD pe care îi felicit pentru maturitate şi inteligenţă.

Şi, totuşi, care-i secretul, domnule Voiculescu, cum i-aţi convins? În urmă cu o lună şi jumătate nici PSD nici PNL nu păreau dispuse să intre într-o mare alianţă.
Dan Voiculescu: PSD, PNL şi PC ştiau bine că doar acţionând împreună puteau răsturna actualul regim. Era însă nevoie să se depăşească anumite inerţii, anumite diferenţe, anumite tensiuni chiar. Însă, discutând cinstit şi transparent, fără mize ascunse, renunţând la priorităţi individuale, am reuşit să depăşim aceste diferenţe.

Care este rolul PC în marea alianţă, care este contribuţia conservatorilor?
Dan Voiculescu: Semnificativă. Ştiu, mă suspectaţi de subiectivism, dar vă dau doar două argumente. Primul argument: PC a avut o îndelungată colaborare instituţională cu PSD şi, totodată, are afinităţi doctrinare şi programatice semnificative cu PNL. Aceste puncte comune, au fost foarte utile în dialogul dintre cele trei părţi. Al doilea argument este acela că PC este singurul partid din România care, încă de la înfiinţarea din 1991 sub denumirea de PUR, şi-a asumat explicit o doctrină social-liberală şi a revendicat poziţia de echilibru pe scena politică. Când stânga se uneşte cu dreapta este acută nevoie de echilibru.

Şi totuşi adversarii susţin că trustul de presă ar fi atuul conservatorilor.
Dan Voiculescu: Libertatea de expresie este fundamentală într-o democraţie.Păcat, însă, că unii dintre cei care se bucură intens de această libertate, nu-şi folosesc mai deloc o altă libertate fundamentală – libertatea de gândire. Dacă ar gândi liber, măcar din când în când, ar înţelege că rolul presei este să critice puterea, iar Trustul Intact a făcut-o încă de la înfiinţare, sub toate guvernările, indiferent de parcursul politic al PC.

Mulţi dintre liderii democrat-liberali au afirmat, în aceste zile, că unificarea PSD cu PNL-PC va oferi PDL avantajul de a-şi fructifica „culoarul de dreapta”. Credeţi că se vor afla PSD, PNL şi PC în situaţia de a face anumite compromisuri care să atingă ideologia doctrinară a fiecăruipartid?
Dan Voiculescu: Compromisuri NU, adaptări da. Un partid care acţionează în favoarea cetăţeanului nu face compromisuri. Adaptarea la un anumit context economic sau social, răspunsul specific la anumite nevoi este, pur şi simplu, o formă de normalitate şi responsabilitate. Înainte de a fi de dreapta sau stânga, măsurile unui guvern trebuie să fie inteligente şi eficiente. Oricum, perechea Băsescu-Boc nu se afla pe niciun culoar de dreapta. Cei doi s-au rătăcit de foarte multă vreme pe culoarul incompetenţei.

Se apropie Congresul UDMR, un eveniment destul de aşteptat de clasa politică. Credeţi că unificarea forţelor opoziţiei ar putea influenţa o decizie a UDMR în privinţa continuării în actuala coaliţie guvernamentală?
Să ne amintim că în urmă cu câteva zile a fost dată publicităţii o înregistrare audio din cadrul unei întâlniri a liderilor UDMR, unde s-a amintit şi de posibilitatea renegocierilor coaliţiilor actuale.
Dan Voiculescu: Unificarea Opoziţiei va influenţa decisiv întreaga clasa politică din România, inclusiv UDMR. În noul context, UDMR va trebui să se poziţioneze explicit: devine partener cu cea mai importantă forţă politică din România sau rămâne lângă actualul regim. Iar această decizie trebuie asumată cât mai repede. Varianta unei amânări prelungite nu există. Oricum, se conturează deja soluţii alternative pentru formarea unei noi majorităţi parlamentare.

În acelaşi context, în această primă jumătate a anului ar trebui să aibă loc şi congresul PDL. Credeţi că vor aborda democrat-liberalii o schimbare a conducerii formaţiunii şi o repoziţionare pe scena politicii româneşti, ca urmare a constituirii Uniunii Social-Liberale?
Dan Voiculescu: Logic ar fi să existe o schimbare masivă de lideri. Când un partid riscă să dispară de pe scena politică, se impun modificări de substanţă. Însă subiectul mă interesează mai puţin.

Şi acum ce urmează? Ce predicţii aveţi pentru acest an?
Dan Voiculescu: În mod natural, urmează schimbarea actualei guvernări.

Cum veţi proceda?
Dan Voiculescu: Deschis, ca şi până acum. Am anunţat deja că, după constituirea Alianţei PSD-PNL-PC, obiectivul următor este schimbarea majorităţii. În Senat, Opoziţia mai are nevoie de un un singur vot. Sunt senatori din actualul arc guvernamental care nu mai acceptă să fie responsabili pentru dezastrele cuplului Băsescu-Boc. Din momentul în care vom avea majoritatea în Parlament, vă garantez că Guvernul Boc şi preşedintele Băsescu vor răspunde în faţa românilor. Sunt premise parlamentare ca, până la 25 martie, Traian Băsescu să fie suspendat.

25 martie 2011? Nu mai sunt nici două luni.
Dan Voiculescu: Românii au nevoie de o schimbare imediată. Nimeni nu mai are răbdare cu acest regim. Pensionarii şi bugetarii cu venituri ciuntite, tinerii fără un loc de muncă, antreprenorii falimentaţi, profesorii, medicii, toţi îşi doresc o schimbare cât mai rapidă. Românii sunt asediaţi de regimul Băsescu-Boc. Încă două luni de asediu sunt, oricum, foarte greu de suportat.

Este această perspectivă împărtăşită şi de partenerii de coaliţie?
Dan Voiculescu: Această coaliţie nu s-a făcut pentru a ne face că lucrăm. Alianţa PSD-PNL-PC are obligaţia de a folosi toate mijloacele parlamentare şi constituţionale de care dispune pentru a schimba imediat puterea. Iar în România puterea a fost abuziv concentrată în mâinile unui singur om, Traian Băsescu. Aşadar, pentru Opoziţie şi pentru peste 85% dintre români, schimbarea lui Traian Băsescu înseamnă îndepărtarea unui regim abuziv, corupt şi incompetent, înseamnă revenirea la democraţie şi normalitate. Pe scurt, şansa la o viaţă mai bună.

Dar ce garanţii sunt că o eventuală guvernare PSD-PNL-PC va fi mai bună? În ultimii 20 de ani, avem experienţe catastrofale cu alianţele politice. Niciuna nu a rezistat rivalităţilor interne.
Dan Voiculescu: Observaţia este corectă. Există însă o diferenţă semnificativă faţă de toate alianţele importante oficializate în ultimii 10-15 ani. De această dată, este o alianţă fără Traian Băsescu, fără proiecte ascunse de înghiţire a adversarului, fără lacrimi false. Este o alianţă între oameni cu minte sănătoasă.

Şi totuşi sunt subiecte încă neclarificate în cadrul acestei alianţe. Mai ales de natură economică. De exemplu, care va fi poziţia Uniunii referitoare la reducerea TVA pentru alimentele de bază ?
Dan Voiculescu: Este o măsură de care, cred eu, România are acută nevoie. O măsură care, pe lângă o scădere a preţului la alimente, va reduce semnificativ şi economia subterană în acest domeniu. Pe piaţa pâinii, de exemplu, economia subterană este estimată la 60-70%. Nu-i o măsură asistenţială, ci o modalitate eficientă de a dezvolta economia, a susţine producătorii autohtoni şi de a atrage mai mulţi bani la buget. Am convingerea că toate cele trei partide vor susţine o asemenea măsură.

Cotă unică sau impozit progresiv?
Dan Voiculescu: Orice măsură fiscală trebuie adaptată la contextul economic şi social. Cota unică şi impozitul progresiv sunt, în egală măsură, soluţii viabile. Economiştii serioşi fac întotdeauna un studiu de impact înainte de a opta între două măsuri fiscale. Este o regulă simplă, ignorată constant de guvernul Boc, care s-a condus exclusiv după inspiraţia nocturnă a preşedintelui. Aşadar, trebuie analizat serios, în cadrul alianţei, care ar fi decizia optimă pentru economia şi societatea românească. Totuşi, o regulă economică elementară spune că în criză nu se măresc impozite. Aşadar, pe termen scurt, nu prevăd o modificare a sistemului actual.

O ultimă întrebare: România are nevoie astăzi de politici de stânga sau de dreapta, asistenţa socială sau încurajarea competiţiei?
Dan Voiculescu: Astăzi, România are acută nevoie şi de stânga şi de dreapta. Investiţiile şi competiţia – obiective de dreapta – aduc prosperitate, iar un stat prosper poate oferi cetăţenilor săi siguranţa socială, un sistem medical modern şi o educaţie performantă – obiective de stânga. Oamenii sănătoşi şi educaţi sunt competitivi şi performanţi. Stânga şi dreapta se completează, se susţin reciproc. Dacă nu mă credeţi, încercaţi să vă folosiţi, o zi întreagă, doar o singură mână, indiferent care, stânga sau dreapta.

http://www.jurnalul.ro/stiri/politica/dan-voiculescu-sunt-premise-parlamentare-ca-pana-la-25-martie-traian-basescu-sa-fie-suspendat-567444.html

6 COMENTARII

  1. Voiculescu ăsta este total rupt de realitatea romaneasca.O să l suspende el pe Băs când o cânta cucul pe p..ă!Cu așa politicieni nu mai avem nici o șansă să ieșim din c…t!

  2. Ce mai vrea si mos securistu?Banii romanilor din contul tera[secu]ia luat si nu da socoteala in fata poporului acum ne da lectii de democratie.Nu te-ar mai putrezi oasele in pamantul tarii ca mult rau ai facut poporului cinstit.Piei satana!

  3. Se vede treaba ca nu e suficient sa ai bani multi ca sa ai si minte.garoiul secu felix viseaza doar suspendari.stiti cu retardatul,idei putine dar fixe.are si garoiul felix una,suspendarea lui bascosu,de ce oare?nu cumva simte funia ca i se apropie de beregata?tot el este tartorul faimoasei aliante psd-pnl-pc,lasam tusea pidilica si luam junghiul lor,ne-am procopsit!

  4. Domnule VOICULESC, se cunoaşte ce doriţi atât dumneavoastră cât şi Dinu Patriciu, Rabinul ILIESCU care a îndoctrinat bine PSD-ul cu talmudul lui, dar poporu s-a prins.Lovitura de stat nu se va da.Voi nu doriţi binele acestui popor, ci să-l jupuiţi şi apoi să- daţi pe mâna străinilor.Aţi purces la instigaţii, la scoaterea în stradă a sindicatelor, aţi atacat tot timpul conducerea actuală cu o propagandă mai tare decât a dus-o PCR în construirea socialismului.Pe cine a deranjat atât de tare Băsescu şi Guvernul ? pe lichelele din partide, pe hoţii din PSD,pe cei ce vor să ne distrugă ca neam şi ţară.Sunteţi cu toţii nişte lupi ai banului,care nu v-a plăcut munca,majoritatea aţi servit dictatura comunistă ca informatori ai securităţii şi care aţi rămas să vă câştigaţi existenţa prin turnarea altora şi prin lătrături neruşinate.

  5. Domnule VOICULESC, se cunoaşte ce doriţi atât dumneavoastră cât şi Dinu Patriciu, Rabinul ILIESCU care a îndoctrinat bine PSD-ul cu talmudul lui, dar poporu s-a prins.Lovitura de stat nu se va da.Voi nu doriţi binele acestui popor, ci să-l jupuiţi şi apoi să- daţi pe mâna străinilor.Aţi purces la instigaţii, la scoaterea în stradă a sindicatelor, aţi atacat tot timpul conducerea actuală cu o propagandă mai tare decât a dus-o PCR în construirea socialismului.Pe cine a deranjat atât de tare Băsescu şi Guvernul ? pe lichelele din partide, pe hoţii din PSD,pe cei ce vor să ne distrugă ca neam şi ţară.Sunteţi cu toţii nişte lupi ai banului,care nu v-a plăcut munca,majoritatea aţi servit dictatura comunistă ca informatori ai securităţii şi care aţi rămas să vă câştigaţi existenţa prin turnarea altora şi prin lătrături neruşinate.
    MARŞ DE ADIO

    Adrian Păunescu

    La muncă, derbedei, că trece anul
    şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.
    Făceaţi pe democraţii cei cucernici,
    Cristosul mamii voastre de nemernici.
    Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine
    şi-apoi convingeţi-vă că e bine.
    C-aţi luat o ţară de mai mare dragul
    şi i-aţi distrus averile şi steagul.
    S-ajungem colonia de ocară
    care-şi va cere scuze în maghiară.
    Şi, prin complicităţi cu demoni aprigi,
    aţi desfiinţat uzine , câmpuri , fabrici.
    Şi, prin vânzări de ţară infernale,
    aţi omorât cu voia animale.
    La greul greu care mereu ne-ncearcă,
    răspundeţi cu un greu de moarte, parcă.
    Şi i-aţi găsit şi bolii un remediu
    întoarceţi România – n Evul Mediu.
    Ce căzături, ce târfe, ce mizerii,
    v-aş desena cu acul, să vă sperii.
    Dar voi nici sânge nu aveţi în vine,
    ci credite din călimări străine.
    Le ştiţi lui Hitler şi lui Stalin taina
    şi-mpingeţi Bucovina în Ucraina.
    Aşa cum ceilalţi, limpezească-i valul
    s-au compromis negustorind Ardealul.
    De unde sunteţi, mă, din ce găoace ,
    cum v-au putut părinţii voştri face ?
    Ce condimente le-au picat în spermă
    de e trădarea voastră-atât de fermă ?
    Aţi pus nenorocita voastră labă
    pe-această tristă ţară Basarabă.
    Şi vreţi cu-ameninţare şi cu biciul
    s-o faceţi curva voastră de serviciu.
    Mimaţi respectul pentru cele sfinte,
    dar vindeţi şi pământuri şi morminte.
    Aţi inventat examene severe,
    supunere poporului spre-a-i cere.
    Şi toată zbaterea a fost degeaba
    că-n nas mai marii v-au închis taraba.
    Minciuna voastră v-a adus pe scenă,
    actori într-o politică obscenă.
    Şi-acum, că-i un prăpăd întreaga ţară,
    ia cereţi-vă puţintel, afară.
    Decât să vă trimită ţara noastră ,
    mai bine mergeţi voi în mama voastră.
    Plecaţi de-aici, cu-o grabă funerară,
    şi nu albanizaţi această ţară.
    Băgaţi viteză, că vă trece anul
    şi s-a scurtat şi s-a-nvechit ciolanul.
    Şi ce vă pot eu spune la plecare
    decât lozinca lui Fănuş cel mare :
    Nenorociţilor, se rupe şnurul,
    „La muncă, la bătut ţăruşi cu curul !”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.