Autorităţile locale din Giurgiu intenţionează să acceseze un credit de aproximativ şase milioane de euro pentru a susţine proiectele cu finanţare externă ce se vor derula în acest an în municipiu.

„Vrem să obţinem un credit de 5-6 milioane de Euro pentru a susţine proiectele cu finanţare externă pe care le avem pentru că lucrurile sunt din ce în ce mai rele şi nu sunt speranţe financiare prea mari de la buget nici în 2011”, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul municipiului Giurgiu, Lucian Iliescu.

El spune că proiectele cu finanţare externă care se vor derula în acest an în municipiul Giurgiu vizează îmbunătăţirea infrastructurii la graniţă. Proiectul se va realiza împreună cu partenerii bulgari şi vizează realizarea unor sectoare de drum din municipiu, două sensuri giratorii şi un lac de agrement. Totodată, municipalitatea vrea ca în acest an să realizeze şi utilităţile, respectiv alimentarea cu apă, gaze, agent termic şi canalizare la cele 120 de apartamente ce se vor construi în apropierea portului Giurgiu.

Tot în acest an ar urma să fie finalizat un nou supermarket în municipiu, dar şi o fabrică, în parteneriat cu investitori austrieci. Primarul municipiului spune că bugetul alocat în acest an judeţului Giurgiu este cu aproximativ şapte milioane de lei mai mic faţă de anul trecut şi speră ca împărţirea acestuia să se facă ‘frăţeşte’ între localităţile judeţului, în funcţie de numărul de locuitori. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.