Aşa cum vă spuneam… la Iaşi s-a anunţat constituirea alianţei politice dintre ACD (PNL+PC) şi PSD. Cele două părţi au ajuns la un acord bazat pe principiul parităţii. Din câte aud titulatura noii alinaţe politice ar fi ceva de genul – Alianţa Naţională pentru România. De câştigat vor avea toate cele trei partide şi de aceea liderii lor au reuşit în aceste săptămâni să îşi convingă colegii din teritoriu de beneficiile acestei alianţe.

Până în 5 februarie a.c. vor mai avea loc câteva runde de întâlniri (probabil una chiar mâine) pentru a se pune la punct cu privire la felul în care va suna protocolul care urmează a fi semnat.

Aud că protocolul public nu va face referire la împărţeli, la zone de influenţă sau la funcţii… ci doar la principii. Problemele nerezolvate se vor tranşa însă până la semnăturile finale. Mai sunt câteva aspecte de discutat cu privire la sigla alianţei şi modul de luare a deciziilor. În principiul organismul de conducere va fi un Consiliul Naţional de Conducere în care fiecare parte (ACD şi PSD) vor fi reprezentate de un număr egal de persoane, iar deciziile se vor lua prin consens.

În 5 februarie vor avea loc în acelaşi timp şi posibil în aceeaşi locaţie – Palatul Parlamentului – şedinţele organismelor de decizie ale PSD, PNL şi PC – Comitetul Executiv al PSD, Delegaţia Permanentă a PNL şi Comitetul Executiv Naţional al PC. Cel mai probabil în aceeaşi zi într-un cadru festiv cei 3 preşedinţi îşi vor pune semnăturile pe Protocolul de constituire al alianţei, iar apoi actele vor fi depuse Tribunalul Bucureşti în vederea înscrierii în Registrul Partidelor Politice conform pesurse.ro

2 COMENTARII

  1. Este cea mai buna alianta pentru ROMANIA cu oameni de cea mai buna calitate tineri si cu viziuni noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.